Piticul atomic

Discursul livrat de președintele rus Vladimir Putin miercuri dimineața – simbolic plasat pe 21 septembrie, la 642 de ani de la victoria moscoviților și aliaților lor împotriva tătarilor, la Kulikovo – arată că liderul de la Kremlin se află într-un impas teribil după înfrângerea rușinoasă administrată de ucraineni în regiunea Harkov și după la fel de stânjenitorul rezultat al întâlnirii diplomatice de la Samarkand cu omologii săi din Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, care au refuzat să cauționeze războiul nedrept declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Cuvântarea lui Putin anunță în fapt două principale acțiuni, ambele argumentate prin ideea falsă că Rusia trebuie să se apere și să-i apare pe rușii din Ucraina de agresiunea Kievului și, mai ales, a NATO: 1. introducerea mobilizării în Rusia – prezentată ca parțială, deși decretul prin care este introdusă este suficient de ambiguu pentru a permite recrutarea oricui; precizările făcute ulterior de ministrul rus al apărării Serghei Șoigu stabilește un prim efectiv de 300.000 de rezerviști care vor fi chemați sub arme; 2. derularea rapidă de referendumuri pentru alipirea la Rusia a regiunilor ocupate în Ucraina, astfel încât ele ar putea fi apărate inclusiv prin lovituri nucleare, conform doctrinei actuale a armatei ruse.

Ambele acțiuni sunt evident niște improvizații cerute de situația dezastruoasă în care se află Rusia și care ar putea oferi și unele indicii privind intențiile reale ale lui Vladimir Putin.

Teoretic, mobilizarea celor 300.000 de rezerviști va dura destul de mult timp, câteva luni cel puțin, pentru a fi cu adevărat eficientă, după cum o dovedește experiența similară a Ucrainei, care a avut însă și câteva avantaje pe care Rusia nu le deține: sprijinul occidental în privința echipării și antrenamentului, precum și moralul ridicat al cetățenilor chemați sub arme. Mai mult decât atât, efectivele rezultate în urma mobilizării nu vor fi în măsură să declanșeze o ofensivă relevantă într-un orizont apropiat de timp, fiind insuficiente pentru a face față provocărilor de pe o linie a frontului mai lungă de 1000 km, ce va fi disputată în curând de efective ucrainene cel puțin la fel de mari.

De asemenea, este greu de înțeles care va fi substanța unor referendumuri de alipire a patru oblastii ucrainene ocupate doar parțial de armata rusă, răvășite total de război și susceptibile de a fi în continuare eliberate de ofensive ale forțelor armate ale Ucrainei.

Date fiind aceste mari neajunsuri, acțiunile ordonate miercuri de Putin relevă mai degrabă o lucrare de cârpaci, în care mobilizarea parțială are rolul de a stabiliza cât de cât frontul, iar alipirea teritoriilor ocupate în prezent de a crea o amenințare teroristă nucleară atât asupra Ucrainei, cât și a restului Europei, astfel încât lipsa unor noi importante victorii ucrainene, perspectiva unui război nuclear și privațiunile suferite de europeni pe timpul iernii să creeze premisele începerii unor negocieri diplomatice în urma cărora liderul de la Kremlin să poată proclama victoria pentru publicul său intern.

Fără îndoială, cuvântarea lui Putin de miercuri dimineață este una teribilă, căci spectrul producerii unor lovituri nucleare, deși în continuare improbabil, a fost totuși consolidat. Ea relevă în același timp însă dezastrul în care Putin a adus Rusia, incapabilă de a-și atinge obiectivele politice nici prin forța militară convențională, nici prin diplomație subversivă, nici prin șantaj energetic, ci prin folosirea necugetată – și probabil ineficientă – a amenințării nucleare: un pitic atomic.