Neputința Rusiei și speranța lui Putin

Avarierea serioasă a podului de la Kerci dintre Rusia și Crimeea, la 8 octombrie, ca urmare a unui act de sabotaj, a produs daune imense poziției ruse în războiul din Ucraina, și așa extrem de fragile după înfrângerile suferite în oblastiile Harkiv și Herson la începutul acestei toamne. În pofida asigurărilor propagandei oficiale ruse că podul – simbol de mândrie națională inaugurat de chiar președintele Putin în 2018 – nu a suferit daune majore, anunțul că reparațiile vor dura până cel mai târziu în iulie 2023 par a sugera contrariul: cel puțin pentru câteva săptămâni, această linie de aprovizionare crucială pentru cei circa 20000 de soldați ruși aflați pe malul vestic al Niprului, în oblastia Herson, nu pot fi alimentați corespunzător cu mâncare, combustibil, muniție și echipamente militare.

Nu este deci deloc întâmplător că în prezent trupele ruse se pregătesc să evacueze, într-o retragere tactică organizată, malul vestic al Niprului, probabil cu excepția orașului Herson, pe care intenționează să îl transforme într-un nou Stalingrad.

Noua înfrângere militară a Rusiei îi lasă acesteia puțin spațiu de manevră, cu atât mai mult cu cât, în ciuda tuturor eforturilor de PR ale lui Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin” și șeful companiei de mercenari Wagner, înaintarea în oblastia Donețk înspre Bahmut și Avdiikva, a fost minoră.

Practic, devine evident pentru toată lumea, inclusiv pentru ruși, că Rusia nu poate evita înfrângerea pe câmpul de bătălie, în luptă dreaptă.

De aici, schimbarea abruptă a partiturii trompeților propagandei oficiale ruse, ce trâmbițează pe toate canalele că Rusia este în război direct cu NATO: doar așa poate fi parțial ascunsă rușinea înfrângerii.

Tot de aici campania disperată și scelerată de a bombarda sistemul energetic ucrainean și cartierele rezidențiale din marile orașe ale Ucrainei, folosind o combinație originală de rachete scumpe de croazieră, din ce în ce mai puține, și ieftine drone kamikaze iraniene. Comiterea deliberată de crime de război, în văzul întregii lumi, în speranța că valuri de milioane de refugiați ucraineni vor invada Europa din cauza frigului și a foametei este dovada unei disperări tot mai mari în fața neputinței totale de pe câmpurile de bătălie.

Să nu subestimăm totuși disperarea provocată de neputință.

Un mare fost campion de șah rus, Aleksandr Alehin, era convins că și în cele mai disperate poziții de pe tabla de joc există câte o combinație – o succesiune spectaculoasă de mutări – care poate întoarce rezultatul partidei.

Probabil că la fel gândește și Putin, sperând ca alegerile parțiale din SUA ori o iarnă grea să oprească sprijinul occidental indispensabil Ucrainei pentru victoria împotriva invaziei ruse. Pe undeva, această speranță nu este încă una deșartă: protestele tot mai numeroase din Europa împotriva creșterilor de prețuri ori apelul a 30 de congresmeni democrați pentru rezolvarea crizei din Ucraina prin diplomație îndreptățesc expectativa rusă.

Într-adevăr, cu toții trebuie să fim conștienți că niciun război nu este încheiat până ce învinșii nu își pun semnătura pe tratatul de pace.