Ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că aparent niciun stat european nu realizează o investigație serioasă asupra exploziilor care au afectat gazoductele submarine Nord Stream și Nord Stream 2 în luna septembrie, semnalează agenția de știri Reuters.

„După exploziile de la Nord Stream – pe care se pare că nimeni în Uniunea Europeană nu le va investiga în mod obiectiv – Rusia a oprit transportul gazului pe rutele nordice”, a precizat Lavrov.

Până acum, investigațiile realizate de Suedia și Danemarca au concluzionat că exploziile sunt rezultatul unor sabotaje, dar nu au indicat niciun entitate responsabilă pentru comiterea lor.

Rusia a acuzat Marea Britanie că ar fi comis aceste sabotaje, în timp ce mai multe voci din Occident au pus vina în seama Moscovei.

Surse diplomatice și din domeniul intelligence-ului, citate de Washington Post, au precizat că deocamdată nu există dovezi indubitabile potrivit cărora Rusia ar fi vinovată de producerea exploziilor, existând chiar posibilitatea ca pe termen scurt să nu poată fi identificați făptașii.

Deocamdată Moscova nu a anunțat că ar avea în intenție să repare cele două gazoducte Nord Stream, cu o capacitate totală anuală de 110 miliarde de metri cubi și o lungime de 1224 km, unind pe sub Marea Baltică Rusia și Germania.

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu