Prăbușirea lui Assad în Siria șubrezește Iranul și Rusia

Vladimir Putin trebuie să crape de ciudă la această oră pentru că rebelii sirieni i-au arătat cum se poartă cu adevărat o „operațiune militară specială”: în doar unsprezece zile, jumătate din Siria, echivalentul ca suprafață al Transilvaniei a fost ocupată, inclusiv capitala Damasc, din care dictatorul Bashar al Assad a fost nevoit să fugă, soarta lui fiind incertă (la momentul scrierii acestui editorial, există zvonuri privind moartea sa într-un accident sau o lovitură asupra avionului ce îl transporta în afara țării). Evenimentele din Siria sunt importante din mai multe motive.

1. Demonstrează încă o dată că dictaturile sunt puternice doar până în momentul în care există o contestare serioasă care nu este înăbușită rapid. Pe cât de intimidante se înfățișează în general datorită solidității lor aparente, pe atât de bruște și uluitoare sunt prăbușirile lor. Să nu ne mirăm dacă prin contagiune, nu în foarte mult timp vor mai urma și alte surprize.
2. Dincolo de euforia actuală a majorității sirienilor din țară și de pretutindeni, urmează în continuare vremuri grele într-o țară și așa greu încercată de un îndelungat război civil izbucnit în 2011. Facțiunile religioase și etnice se urăsc în continuare, iar interesele externe nu fac decât să potențeze tensiunile existente în interiorul Siriei.
3. Puterea Iranului în Orientul Mijlociu a fost în mare măsură zdrobită, căci cele mai multe piese ale așa-zisei sale Axe de Rezistență au fost distruse: Hamasul și Hezbollahul grav lovite, aproape destructurate de Israel, rebelii houthi din Yemen, supuși unor atacuri aeriene puternice, acum Siria, principala punte către Mediterana și Marea Roșie, pierdută. Confruntat cu o situație economică din ce în ce mai precară ca urmare a sancțiunilor internaționale, obligat ca în scurt timp să efectueze o succesiune riscantă la vârf, ayatollahul Ali Khamenei având deja 85 de ani, din ianuarie confruntat cu un inamic ireconciliabil la cârma SUA în persoana președintelui Donald Trump, regimul teocratic din Iran instituit în 1979 pare să își trăiască la rândul său ultimele zile.
4. Rusia însăși pare să nu aibă nicio soluție pentru a-și păstra controlul asupra bazei aeriene de la Khmeimim și bazei navale de la Tartus. Ultimele informații indică părăsirea în grabă a celor două importante poziții de pe coasta mediteraneană a Siriei, singurele deținute de Rusia în Orientul Mijlociu. Așa cum preconizam încă din octombrie 2015, aventura Rusiei în Siria se încheie rău. Prestigiul internațional al Rusiei, mai ales în Sudul Global, este acum grav afectat, iar acest lucru ar putea să aibă repercusiuni serioase inclusiv pentru cursul confruntării din Ucraina. În orice caz, ar fi interesant să îi ascultăm acum pe cei care susțineau că retragerea SUA din Afganistan semnifică sfârșitul condiției de hegemon global al Americii dacă acum, fiind consecvenți cu propria lor logică, vor proclama și sfârșitul Rusiei ca mare putere.

,