Subscribe by RSS
Geniul continuității
Ceea ce a surprins mai mult decât plăcut în prima apariție a Papei Leon XIV a fost accentul pus pe ideea de PACE pe care Părintele ne-o dorește tuturor.
Nu este deloc ceva surprinzător din partea unui augustinian. Mai mult, putem zice că noul Papă a exprimat direct relația Magistru – Discipol. Ascultându-l cu fidelitate, cuvintele păreau rostite de Aurelius Augustinus, episcopul african.
În anul 411, în apropierea datei de 15 mai, la Cartagina, Augustin rostea o cuvântare menită să-i potolească pe ereticii donatiști. Contrar așteptărilor (s-au luat măsuri severe pentru păstrarea ordinii), Augustin și-a început discursul intrat în istoria … păcii cu titlul Laus Pacis, Laudă adusă păcii.
Cu certitudine această laudă face parte din lecturile favorite ale noului Papă, încă din tinerețe, căci altfel nu s-ar putea explica mai mult decât similitudinile, identitățile chiar oferindu-ne explicarea drumului peste timp de la magister la discipulus. Citatele augustiniene sunt relevante, astfel încât parcurgându-le îl auzim parcă pe Leon XIV, sau ascultându-l pe El, ne întoarcem în timp la Cartagina romană.
„E vremea să îndemn dragostea voastră ca, după puterile ce Domnul le dă, să iubească pacea și să se roage Domnului pentru pace.
Fie-ne așadar pacea noastră îndrăgită și prietenă, cu ea să ne fie credincioasă odihna și nu soț amarnic; cu ea fie-ne simțirea dulce și prietenia de nedespărțit.
Iubește pacea, să ai pace, păstrează pacea, adună la tine cât poți, spre a avea pace: cu cât va fi mai largă, cu atât mai mulți se vor bucura de ea… avutul păcii sporește cu cât îl locuiesc mai mulți.
Demni de laudă sunt cei ce îndrăgesc pacea; după cum cei ce o urăsc trebuie mai degrabă învinuiți de păcat, prin învățătură și tăcere, decât să fie ațâțați prin mustrări.
Pâinea, de-ai voi s-o împarți, de cât sunt mai numeroși cei cărora le frângi din ea, de atât va fi mai puțin din ce să dai. Dar pacea este asemenea pâinii aceleia care frântă și împărțită în mâinile învățăceilor Domnului, creștea necontenit.”
Ascensiunea lui Robert Prevost probează tocmai augustiniana sa structură înălțată pe împărțirea păcii ca misionar. Din cele rostite în primele zile ale pontificatului său, e evident că s-a străduit să fie cămătarul Domnului așa cum cere episcopul din Cartagina în finalul Laudei aduse Păcii : „Cămătar te vrea Domnul, dar al Său și nu al celor apropiați ție”. Numai astfel misionarul transmite învățătura făcând să se împlinească îndemnul augustinian pe care și viitorul Leon XIV l-a înțeles: De catechisandis rudibus, Despre învățarea întru credință a neștiutorilor.
În fine, revin la observația făcută nu demult: Roma s-a mutat dincolo de ocean. Cineva își dorise declarativ un papă transoceanic, cu doar câteva săptămâni înainte…
Un îndemn: Imitatio… Pontificis, mai liber Urmați-L.
Addendum: cunoaște rostirea lui Augustin.
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara. Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc. Volume publicate: Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte,Bucureşti, Editura Paideia, 1996; Literatură latină. Autori creştini, Bucureşti, Editura Paideia, 1996; De la Troia la Tusculum,Bucureşti, Editura Paideia, 1998; Epistolar imperial, Bucureşti, Editura Paideia, 1998; O mitologie timişoreană - Mehala,Timişoara, Editura Marineasa, 1998; Tatăl, fiul şi spiritul uman, Bucureşti, Editura Paideia, 1999; Oameni, locuri, cai şi îngeri,Timişoara, Editura Marineasa, 1999; Însemnările Sfântului Renatus, Timişoara, Editura Marineasa, 2001; Trilogie imperială,Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Apostolica et Patristica, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2002; Patristica perennia, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004; Romanul lui Constantin, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Oameni,locuri, cai şi îngeri, ediţia II, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Tablou cu siguranţă, Timişoara, Editura Marineasa, 2007. Cărţi scrise în colaborare: Lexicon juridic latin-român, în colaborare cu Radu Motica, Bucureşti, Lumina lex, 2001. Cărţi traduse: Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991; Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, Timişoara, Editura de Vest, 1992; Sfântul Augustin, Soliloquia şi Sermones,Timişoara, Editura de Vest, 1992; Pierre Abélard, Etica, Bucureşti, Editura Paideia, 1994; Sfântul Ambrozie, Scrieri, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; René Descartes, Expunere despre metodă,Bucureţti, Editura Paideia, 1995; Héloïse şi Abélard, Autoportrete epistolare, Bucureşti, Editura Paideia, 1995; Toma d'Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, Bucureşti, Editura Paideia, 1995; Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, Bucureşti, Editura Paideia, 1997; Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, Bucureşti, Editura Paideia, 1999; Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Bucureşti, Editura Paideia, 2006. Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).
fără comentarii
Fii primul care comentează