Ce omite Israelul?

Că victoria sa militară asupra Hamas, Hezbollah, a regimului Assad din Siria și a Iranului ayatollahilor este pe cale să se transforme în înfrângere dacă nu va adopta o atitudine moderată în culegerea fructelor izbânzii de pe câmpul de luptă, ci va acționa fără măsură, dominat de hybris, căutând să anexeze Gaza și Cisiordania.

Că cel mai de preț activ pe care îl deține nu sunt tancurile, rachetele, avioanele, banii, diaspora, nici măcar curajul Forțelor sale Armate, ci bunăvoința opiniei publice occidentale, bunăvoință pe care însă începe să o piardă.

Că oricât de teribilă ar fi fost suferința evreilor în timpul Holocaustului și oricâte memoriale și cursuri școlare ar fi instituite pentru a păstra memoria carnagiului barbar din timpul celui de-al doilea război mondial, amintirea ei nu poate fi mai vie și mai plină de consecințe în conștiința tinerelor generații de europeni și americani decât cea a zecilor și sutelor de mii de civili uciși și înfometați în Gaza în timpul represaliilor israeliene împotriva teroriștilor de la Hamas.

Că forța nu este niciodată suficientă în relațiile internaționale și că dacă vrei la un moment dat ca dreptul internațional să te protejeze, tu însuți trebuie să îl respecți, și în Gaza, și în Cisiordania.

Că dorește sau nu dorește, este și va rămâne un stat mic, într-o regiune levantină supusă întotdeauna imixtiunilor din marile spații geografice învecinate și din partea marilor puteri, și că nu va avea niciodată pace și liniște până ce nu va găsi o soluție negociată cu toți vecinii și mai ales cu palestinienii, ba mai mult, până ce nu îi va preschimba pe aceștia din dușmani de moarte, în aliați și chiar prieteni.