UrbanizeHub lansează campania Viitorul orașelor cu scopul de a înțelege nevoile administrațiilor locale în ceea ce privește fondurile europene pentru cadrul financiar multianual 2021-2027 şi de […]
Până în octombrie 2018, aproape două treimi din bugetul fondurilor structurale și de investiții europene pentru perioada 2014-2020 erau angajate pentru proiecte concrete. Până la […]
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) intenționează să lanseze, în perioada aprilie-septembrie, apeluri de proiecte pentru 80 % din suma totală de 34 de miliarde de euro, […]
Grupul la nivel înalt pentru simplificare, lansat de Comisia Europeană în luna iulie, s-a reunit pentru prima dată la Bruxelles în data de 20 octombrie. […]
Comisarul român pentru politică regională, Corina Creţu, a anunţat, marţi, că ultimele două Programe Operaţionale ale Bulgariei, respectiv Mediu şi Dezvoltare Regională, au fost aprobate […]
Evenimentul, ce va avea loc pe 9 decembrie 2014, în București , este organizat de Structural Consulting Group (www.fonduri-structurale.ro / www.proiecte-structurale.ro sub înaltul patronaj a […]
Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și […]
România va transmite Comisiei Europene varianta oficială a PNDR 2014-2020 la finalul lunii iunie, dacă vor fi aprobate și emise până atunci regulamentele europene, a […]
Comunicatul integral al Ministerului Fondurilor Europene: Singura regulă impusă de Comisia Europeană este ca implementarea proiectelor să se finalizeze până la 31 decembrie 2015 pentru […]