Alegerile din Germania: plictisitoare și, totuși, surprinzătoare și îngrijorătoare

Alegerile din Germania s-au încheiat duminică cu rezultatul previzibil al victoriei detașate a creștin-democraților Angelei Merkel asupra social-democraților lui Martin Schulz. Previzibil deja din luna mai, când sondajele au arătat clar distanțarea CDU/CSU în fața SPD, până și la 10 procente. În aceste condiții, campania a fost tare plictisitoare, într-atât de plictisitoare, încât CDU/CSU și-a permis să afișeze mesaje precum cel cu o tânără care se odihnește în iarbă, însoțit de textul următor: „Bucură-te de vară acum și fă alegerea justă în toamnă”.

Dar diavolul stă în detalii. Haideţi dar să ne uităm pe cifre, atât pe cele de acum, cât şi pe cele înregistrate în urmă cu 4 ani.

Trebuie reținut că prezența la urne este similară celei din 2013, în jurul pragului de 70% și că pragul electoral din Germania este ridicat – 5%.

Ce trebuie observat?

1. Partidele tradiționale, CDU/CSU și SPD, și-au erodat încrederea ca și în alte țări europene. Față de 2013, au scăzut în total cu circa 15%, fără îndoială ca efect și al prezenței la guvernare în ultimii 4 ani în cadrul unei Mari Coaliții.
2. Scăderea mare a CDU/CSU, circa 7,5%, se petrece în ciuda încercărilor repetate ale CDU-CSU de a se deplasa spre centru (ex. vot pozitiv pentru căsătoriile LGBT), manevră care de obicei aduce voturi în plus formațiunilor moderate de dreapta sau de stânga.
3. Creșterea AfD și a extremei drepte este în schimb spectaculoasă, circa 8,3% și asta în condițiile unei campanii susținute a celorlalte partide și a presei împotriva acestei opțiuni politice. Simplificând, ce a pierdut CDU/CSU s-a îndreptat spre AfD, care intră în premieră în Parlament și devine a treia forță politică a țării.
4. Programul electoral imprimat de Martin Schulz relevă o migrare spre stânga a SPD și o abandonare a pozițiilor de centru, circa 5%, recuperate de liberalii de la FDP, care reintră în Parlament după o pauză de 4 ani. Mișcarea lui Schulz nu a fost una foarte inteligentă, spectrul de stânga fiind deja solid ocupat de Die Linke și de Verzi, care și-au consolidat pozițiile în jurul a 9%.
5. Una dintre consecințele acestor rezultate, dar și a noii concepții imprimate SPD de Martin Schulz, este reprezentată de anunțul social-democraților că vor să treacă în opoziție, ceea ce o obligă pe Angela Merkel să caute o alianță cu liberalii și verzii.

Ce concluzii pot fi trase?

1. În ciuda siguranței superioare afișate de mulți în acest an și în ciuda aparentei acalmii, electoratul german s-a radicalizat și el. Circa 21% dintre germani favorizează soluțiile radicale propuse de AfD și de Die Linke, iar alți circa 20% au fost de acord cu o radicalizare parțială a pozițiilor SPD. Pare nesemnificativ prin comparație cu Franța, unde primul tur al alegerilor prezidențiale a dovedit că 50% dintre francezi favorizau candidați cu vederi radicale, dar nu trebuie uitat că Germania este un câștigător net al actualei construcții europene, în timp ce Franța înregistrează și însemnate pierderi de pe urma organizării prezente a Europei. Acest aspect este, fără îndoială, îngrijorător.
2. Marea Coaliție Stânga-Dreapta din Germania s-a destrămat, după ce anterior, acest lucru se petrecuse și la nivelul UE. Spectrul politic din Germania s-a diversificat, cu șase formațiuni prezente în Parlament, față de doar patru anterior. Merkel va avea o opoziţie puternică şi un cabinet tricolor, de departe mai fragil şi mai incomod decât până acum. Sunt întrunite deci premisele pentru ca, în Germania și Europa, să nu mai fie impusă aproape unilateral viziunea cuplului Merkel-Schäuble. Ceea ce este îmbucurător, dar care, pe de altă parte, prezintă riscul unei fragmentări şi a unei incapacităţi de a răspunde hotărât noilor provocări care aşteaptă atât Germania, cât şi Europa.