Radicalism, nihilism, indracire: Despre Dostoievski si Lenin
Pentru Toma Pavel
Am recitit zilele aceste o carte minunata. A aparut in urma cu peste douazeci de ani la Princeton University Press, se intituleaza “Through the Russian Prism: Essays on Literature and Culture”. A fost scrisa de regretatul profesor Joseph Frank, autorul monumentalei, definitivei biografii a lui Dosotoievski. Superba lucrare a lui Thomas G. Pavel (Toma Pavel), “The Lives of the Novel: A History”, aparuta anul trecut tot la Princeton University Press, este dedicata memoriei lui Joseph Frank.
Iluminatul Neceaiev, prototipul acelui true believer, al adeptului fanatic studiat de Eric Hoffer (cartea a aparut in traducere romaneasca la Polirom, a scris cu patrunzatoare subtilitate despre ea Marius Stan chiar aici, pe platforma “LaPunkt”), a reusit sa-l vrajeasca, la un moment dat pe Mihail Bakunin. S-a convertit intr-un alter ego al acestuia, a jucat, nu mult timp, dar cu efecte de lunga durata, rolul de fiu spiritual al oracolului anarhist.
Dupa ruptura, in iulie 1870, Bakunin a trimis o scrisoare unui prieten din Elvetia in care a povestit cum vedea el rolul demonic al lui Neceaiev. Joseph Frank o citeaza in extenso, socotind-o un document esential pentru priceperea mentalului revolutionar modern: “A tradat increredea noastra, a tututor, ne-a furat scrisorile, ne-a compromis ingrozitor, intr-un cuvant, s-a comportat ca un nemernic. Singura sa scuza este fanatismul sau! Este teribil de ambitios fara a sti acest lucru, intrucat a ajuns sa identifice cauza revolutiei cu el insusi–dar nu este un egoist in sensul obisnuit al cuvantului deoarece isi risca viata in mod teribil, ducand viata plina de actiune si privatiuni a unui martir”.
Exista carti esentiale despre originile intelectuale ale leninismului. Intre acestea, fireste, cele scrise de Nikolai Berdiaiev, Franco Venturi, James Billington, Hélène Carrère d’Encausse, Alain Besançon, Bertram Wolfe, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Martin Malia si Adam Ulam. Cand ne ocupam mentalul bolsevic, trebuie neaparat sa vorbim despre Nikolai Cernisevski (romanul pedagogic “Ce-i de facut?” cu mitul Palatului de clestar, “Al patrulea vis al Verei Pavlovna”, ascetul auto-mortificat Rahmetov, modelul lui Lenin, Trotki, Dzerjinski, Sverdlov, Stalin, Gheorghi Dimitrov).
Atunci cand tin seminarul despre sursele totalitarismului, discut “stalpii de aluminiu” descrisi de Sigaliov in “Demonii”, construiti nu pentru vrabii, ci pentru fiinte umane. Este vorba de utopia sociala absoluta a sigaliovismului (sinteza pervertita dintre un Platon, Rousseau si Fourier) despre care a scris Camus, de “marele pacatos” Nikolai Stavroghin, de sinucigasul Kirillov, de Piotr Verhovenski, prototipul nihilistului din secolul XX.
Amintesc de Monica Lovinescu care ma indemna ca atunci cand predau cursuri despre radicalism sa ma refer neaparat la “Demonii”. Vorbesc despre Nikolai Berdiaiev si “vaporul filosofilor”, despre geniile Rusiei expulzate de bolsevici. Despre tehnologiile crimei si crimele bazate pe tehnologie (cei mai multi dintre teroristii rusi ai veacului XIX, ca si atatia jihadisti de azi, studiasera ingineria). De la nihilistul Jeliabov la teroristul Mohamed Atta.
Este necesar sa examinam relatia dintre Neceaiev si Bakunin, geneza “Catehismului revolutionarului“. Am discutat mitul personajului damnat, al celui devotat perinde ac cadaver cauzei sacre, gata sa omoare in numele ei. Le recomand studentilor exceptionala introducere la editia “Everyman’s Library”, Knopf, 1994, scrisa de Joseph Frank (traducerea, superba, este semnata de Richard Pevear si Laryssa Volokhonsky).
Leninismul nu poate fi inteles fara a ne intoarce, mereu si mereu, la Dostoievski. Nazuinta nesabuita de a revolutiona conditia umana este continuta in doctrina sigaliovista: “Pornind de la o libertate nelimitata, eu inchei printr-un despotism nelimitat” (citez din minunata traducere datorata lui Nicolae Gane si aparuta la Polirom). Visul convertit in cosmar, revolta transformata in ideologie concentrationara. Tragedia a fost ca acest delirant program a fost pus in practica pe trupul natiunii pe care Fiodor Mihailovici o vedea drept salvatoarea umanitatii, poporul theophor. Intalnirea funesta dintre demonismul nihilist propriu intelighentiei ruse si profetismul marxist a dat nastere bolsevismului.
Iata mai jos primul motto (din Puskin) al acestui roman extraordinar despre indracire, pasiuni revolutionare, mesianism politic, resentiment, furie si apocalips istoric. Al doilea motto este extras din Evanghelia dupa Luca (“Si era acolo o turma mare de porci, care pastea pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit”.)
Pentru Dostoievski, problema cea mai grava a modernitatii este ateismul militant, extinctia voluntarista a sacrului, atacul impotriva transcendentei, despartirea de visul inocentei, al puritatii originare (de unde obsesiva prezenta a copiilor in operele sale) pe scurt: substituirea valorilor traditionale prin cultul maniacal al revolutiei, prin inlocuirea omului concret (“aproapele”) cu abstractiuni generaliste, colectiviste.
Amoralismul nihilist anuleaza distinctia dintre Bine si Rau. Mai exact spus, spre a-l cita pe Vladimir Soloviov este vorba de flasificarea Binelui ( a se vedea cartea lui Alain Besançon pe acest subiect). In atari conditii, cum spunea Ivan Karamazov, totul este permis. Versurile lui Puskin, pe care le-am invatat candva pe dinafara, m-au urmarit ani de zile:
“Sa ma tai de vad vreo urma,/Ce ne facem noi acum?/Ne-a ajuns vreun drac din urma/Si ne-a abatut din drum./
Multi ca frunze toamna-n vant/Incotro li-i drumul oare?/Zbiara parca-s in aman…/Se marit-o vrajitoare?/Il ingroapa pe Satan?/”
1 comentariu
Dostoievski este mai actual ca oricând,in anul 2020….