Într-un articol publicat recent şi în Europunkt, domnul Florin Diaconu susţine pe bună dreptate că Federaţia Rusă este interesată mai mult decât Uniunea Europeană de Republica Moldova şi, prin urmare, pompează mai mulţi bani în statul din stânga Prutului decât Bruxelles-ul, ceea ce, în opinia domniei sale, creşte foarte mult posibilitatea de pivotare înapoi a Chişinăului spre spaţiul eurasiatic (articol disponibil aici). Există totuşi unele elemente analitice cărora domnul Diaconu nu le-a acordat importanţa cuvenită şi care îndreptăţesc la adoptarea unei atitudini mai optimiste decât cea a domniei sale cu privire la viitorul european al Republicii Moldova.

Primul şi cel mai important element pe care doresc să îl aduc în discuţie este cel al eficienţei cheltuirii fondurilor. Federaţia Rusă cheltuieşte într-adevăr mult pentru a păstra în orbita sa Chişinăul, sumele estimate fiind de ordinul miliardelor de dolari anual. Banii sunt direcţionaţi în special spre susţinerea actorilor teritoriali, organizaţionali şi individuali cu vederi pro-ruse (exemplele cele mai relevante fiind finanţarea campaniilor unor lideri politici precum Igor Dodon şi Renato Usatîi sau asistenţa acordată Transnistriei şi Găgăuziei), dar şi pentru realizarea unei propagande mediatice intense în favoarea integrării eurasiatice şi în detrimentul celei europene. Beneficiile de lungă durată pentru cetăţeanul de rând din Republica Moldova sunt minime: acestuia îi revin doar firimiturile din banii alocaţi de Moscova, sub forma unor ajutoare sau a unor pomeni electorale. Fondurile cheltuite de Rusia se traduc pe termen lung pentru Kremlin în loialitatea plătită a unor membri ai elite proruse (care oricând pot dezerta dacă cineva le oferă mai mult) şi în emoţiile favorabile ale unei părţi a populaţiei moldoveneşti.

Vectorii pro-europeni din Republica Moldova şi din România au şansa de a folosi banii mai puţini pe care îi au de o manieră mai eficientă. O strategie înţeleaptă prin care fondurile puse la dispoziţie de Bruxelles sunt îndreptate spre dezvoltarea durabilă a societăţii şi formarea indivizilor în spiritul valorilor şi competenţelor europene creează premisele ca, pe termen lung, cetăţenii Republicii Moldova să prefere de o manieră constantă, deopotrivă raţională şi emoţională, integrarea europeană. Vectorii pro-europeni nu trebuie să arunce cu banii în stânga şi în dreapta pentru a cumpăra loialităţi, ci trebuie (şi chiar au şansa) să întărească libertatea de circulaţie a persoanelor, a bunurilor, serviciilor şi capitalurilor de o parte şi de alta a Prutului, astfel încât conexiunile dintre Europa şi Moldova să se multiplice şi să se intensifice prin însuşi firescul schimburilor economice şi culturale.

Contextul internaţional este favorabil. Să luăm de exemplu circulaţia persoanelor şi bunurilor. Conflictul din Ucraina a transformat trecerea dinspre Chişinău către Moscova într-un adevărat calvar. Pe de altă parte, drumul cetăţenilor şi bunurilor din Republica Moldova către Uniunea Europeană este într-un proces treptat, dar continuu, de înlesnire, după semnarea acordurilor de liber schimb şi asociere cu Uniunea Europeană şi liberalizarea regimului de vize pentru vizite de scurtă şedere. Şi din punct de vedere al infrastructurii, libertatea de circulaţie va putea fi înlesnită dacă autorităţile de pe cele două maluri ale Prutului vor fi eficiente în cheltuirea banilor europeni pentru construcţia autostrăzii Chişinău – Iaşi – Târgu Mureş, despre care a şi început să se vorbească în ultima vreme.

Consider deci că în această „cursă” de stabilire a unor legături între Chişinău, pe de o parte, şi Moscova sau Bruxelles, pe de altă parte, va câştiga nu acea parte care va cheltui mai mulţi bani, ci aceea care va investi mai inteligent.

Un al doilea element care trebuie luat în considerare este acela că voinţa politică singură, neînsoţită de o putere adecvată care să fie proiectată în sprijinul respectivei voinţe, nu este suficientă. Voinţa politică a Rusiei în raport cu Republica Moldova este evidentă şi probabil că se va traduce în caz de forţă majoră chiar şi în destabilizarea situaţiei de securitate din Transnistria şi Găgăuzia. Va putea totuşi Rusia să îşi susţină obiectivele asumate de politică externă, în raport cu Republica Moldova, în condiţiile în care este implicată deja într-o criză spinoasă în Ucraina, partenerii belarus şi kazah pun în discuţie Uniunea Economică Eurasiatică, iar economia rusă continuă tendinţa pronunţat descendentă provocată de războiul economic cu Occidentul şi scăderea preţului petrolului? Din nou, actualul context internaţional este în măsură să echilibreze disparitatea dintre voinţa politică a Federaţiei Ruse şi cea a statelor membre ale UE, mai puţin România, în raport cu Republica Moldova.

În esenţă, sunt de acord cu opinia exprimată de domnul Diaconu: Rusia vrea mai mult decât Uniunea Europeană în Republica Moldova şi este dispusă să cheltuiască mai mult pentru atingerea scopurilor sale. Pe termen scurt, există chiar riscul ca această realitate să se traducă în eşecul negocierilor de formare a unei coaliţii pro-europene de guvernare la Chişinău şi chiar în accederea la putere a socialiştilor pro-ruşi ai lui Igor Dodon, ceea ce ar însemna o reorientare temporară spre Moscova. Cred totuşi că acest lucru nu este suficient pentru ca Rusia să poată readuce Chişinăul în sfera sa de influenţă pe termen lung. Factori precum cheltuirea eficientă a fondurilor alocate Republicii Moldova, precum şi preocuparea pe care Rusia trebuie să o manifeste şi faţă de alte probleme, mai stringente, echilibrează raportul de forţe în competiţia pentru acest mic, dar important pivot geopolitic.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu