Orice nouă informaţie despre manevrele Rusiei, declaraţiile oficialilor de la Kremlin sau exerciţiile militare româneşti, prezentată într-o manieră tabloidă de media din România, produce valuri de îngrijorare în societatea românească privind iminenţa unui conflict armat între Moscova şi NATO, inclusiv Bucureştiul. Îngrijorarea cu privire la izbucnirea unui conflict convenţional în care va fi atrasă şi România este însă nefondată.

Într-un interviu recent pe care generalul american Frederick Hodges, comandantul forţelor armate ale SUA din Europa, l-a acordat publicaţiei britanice „The Telegraph” (disponibil aici), acesta afirmă cât se poate de clar că Rusia este o ameninţare reală pentru Europa, fără ca aceasta să însemne însă declanşarea unui război tradiţional. Comandantul american arată că Moscova nu poate concura din punct de vedere militar cu NATO şi că, prin urmare, în încercarea acesteia de a destabiliza alianţa nord-atlantică, va utiliza instrumente precum propaganda, presiunea economică, sprijinirea tendinţelor autonomiste ş.a. Doar un accident nefericit ar putea conduce la izbucnirea unei conflagraţii în accepţiunea tradiţională.

Analiza lui Hodges merită dezvoltată, pornind de la raportul actual de forţe şi de la interesele Rusiei. În ultimii ani Moscova a investit serios în domeniul militar, într-o proporţie cu mult mai mare decât europenii. De asemenea, la momentul izbucnirii conflictului din Ucraina, Rusia avea cu mult mai multe trupe masate la graniţelesale vestice decât NATO pe flancul său estic. Cu toate acestea, disparitatea tehnologică este în continuare atât de mare în favoarea NATO încât Rusia nu poate risca declanşarea unui conflict militar deschis.

Aceasta cu atât mai mult cu cât un asemenea conflict nici nu este în interesul Rusiei. La momentul actual, priorităţile Kremlinului sunt următoarele: 1. supravieţuirea actualului regim autoritar; 2. păstrarea actualei sfere geopolitice de influenţă din spaţiul ex-sovietic prin împiedicarea alinierii unor state precum Georgia, Ucraina sau Republica Moldova la NATO sau UE; 3. destabilizarea NATO prin specularea lipsei unei veritabile unităţi la nivel european. Niciunul dintre aceste obiective nu necesită însă provocarea unui conflict armat cu NATO. Dimpotrivă, războiul nu ar face decât să pună grav în pericol obiectivele ruseşti.

Deşi în inferioritate din punct de vedere tehnologic şi militar, Rusia mizează însă pe exploatarea „câlcâiului lui Ahile” din tabăra adversă: lipsa unităţii. În vreme ce statele est-europene, din poziţia de ţări direct ameninţate de aparenta expansiune rusă, şi SUA, din cea de garant al actualei ordini mondiale, sunt gata să se opună iniţiativelor ruseşti, statele vest-europene sunt mult mai puţin dispuse să suporte costurile unei confruntări. Prin urmare, Moscova speră să poată fructifica ambiguitatea celebrului articol al V-lea din Tratatul de constituire a NATO – să se comporte agresiv, lăsând totuşi posibilitatea membrilor alianţei care nu doresc să lupte să interpreteze faptele din teren ca neintrând sub incidenţa articolului al V-lea.

Rusiei îi rămâne deci un arsenal întreg de acţiuni prin care să provoace probleme membrilor mai expuşi ai alianţei, fără ca aliaţii lor să intervină: agitarea minorităţii ruse din statele baltice, presiunea economică, atacuri cibernetice, coruperea elitelor etc. Aceste acţiuni, repetate fără ca la nivelul alianţei să se manifeste o solidaritate reală, pot conduce în timp la erodarea încederii reciproce dintre membri şi la dezintegrare de facto.

Acestea fiind planurile Rusiei, vedem că România nu are motive de a se teme. Un conflict armat care să opună în mod direct România Rusiei este greu de prevăzut din considerentele expuse mai sus. Nici celelalte acţiuni destabilizatoare pe care Moscova le poate derula împotriva unor state NATO nu sunt decât greu fezabile împotriva României (nu există o minoritate rusă importantă, fidelă Kremlinului, nu suntem dependenţi de importuri de gaze ruseşti sau de exporturi de alimente către Rusia, pentru moment activitatea DNA îi descurajează pe cei care şi-ar vinde loialitatea). Prin urmare, alarmismul nu ar trebui să îşi găsească astăzi locul la noi.

Dacă ar trebui să ne simţim însă cu adevărat îngrijoraţi de ceva, atunci aceasta este situaţia de la est de Prut. Regiunea respectivă, cuprinzând deopotrivă Republica Moldova şi regiunea Odessa, nefiind teritoriu NATO, poate deveni oricând teatrul unei destabilizări rapide, violente, asemănătoare celei din sud-estul Ucrainei, pornind de la loialitatea faţă de Moscova a unor elemente precum cele din Transnistria, Găgăuzia sau Taraclia. Regiunea nu doar că se găseşte în imediata noastră vecinătate, dar este extrem de importantă pentru România prin prisma numeroaselor comunităţi româneşti care locuiesc acolo. În cazul izbucnirii violenţelor în zonă, ce va putea face statul român pentru a proteja numeroşii etnici şi chiar cetăţeni care vor fi prinşi în zona de conflict?

Măsura înţelepciunii cuiva este dată de grijile care îl preocupă. Să fim dar înţelepţi!

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu