Prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu, a demisionat pe fondul neînțelegerii cu președintele Recep Tayyp Erdogan, creând astfel îngrijorare față de soarta acordului UE-Turcia privind refugiații.

Anunțul făcut joi, 5 mai, vine la o zi după ce Comisia Europeană a dat undă verde vizelor pe termen lung pentru cetățenii turci, parte a acordului UE-Turcia privind refugiații.

Davutoglu era văzut ca un arhitect al acordului semnat în martie și era privit de către liderii europeni ca cel mai liberal reprezentant al guvernului Turc, în comparație cu Erdogan.

„Nu intentionez sa candidez pentru un nou mandat de președinte al Partidului Dreptății și Dezvoltării în lipsa unui consens”, a declarat Davutoglu, adăugând că nu simte furie și resentimente față de nimeni.

Întrebată fiind ce poziție va adopta UE față de evenimentul din Turcia, care poate afecta acordul privind refugiații, Federica Mogherini consideră că ar fi cam timpurie o pronunțare fața de viitoarele strategii politice, potrivit Reuters.

„Este un pic cam devreme să ne pronunțăm dacă ne vom implica în vreun fel în acest caz”, a spus Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, aflată într-o vizită în Kosovo, cu privire la anunțul făcut de Davutoglu.

„În mod evident vom discuta cu prima ocazie acest lucru cu autoritățile turcești și vom lămuri împreună în ce fel vom merge înainte”, a adăugat aceasta.

Plecarea lui Davutoglu a iscat îngrijorări la Bruxelles. Oficialii UE recunosc că Erdogan și consilierii săi încearcă să mărească miza în negocierile privind acordul refugiaților și ar putea cere și mai multe beneficii din partea UE, acum, că Davutoglu nu mai este parte a deciziei.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu