Ce se întâmplă cu sănătatea şi educaţia? Ce s-a întâmplat şi cu industria sau CFR-ul! Iar noi suntem părtaşi!

În ultimul timp, dezbaterea publică s-a concentrat mai mult decât oricând asupra sănătăţii şi educaţiei. Dincolo de scandalurile pasagere privind contractul x sau contractul y atribuit unei companii private, o concluzie rămâne întipărită în mintea tuturor celor care urmăresc avizi media: sistemele publice de sănătate şi de educaţie sunt praf şi pulbere.

Este oare această opinie corectă? Trebuie ea nuanţată?

Eu cred că da. Trebuie doar să vedem cine are interesul ca sistemele de sănătate şi de educaţie să fie la pământ pentru a înţelege de ce mulţi dintre noi astăzi nu am irosi nici măcar doi scuipaţi nici pe „medicii şpăgari”, nici pe „fosilele de profesori”. Descoperim un mecanism de-a dreptul scârbos de distrugere a sistemelor publice pentru profitul unor grupuri private de interese.

Lucrurile nu sunt foarte complicate. În cazul în care sistemul public este socotit ineficient şi corupt, salvarea pare să fie doar privatizarea cât mai multor servicii, urmând mantra că prin concurenţa de pe piaţa liberă se va produce o minune capitalistă: produsele şi serviciile vor fi mai ieftine şi mai bune, pacienţii, elevii şi studenţii mai mulţi, statul scăpat de numeroase responsabilităţi.

La modul ideal, totul sună atât de frumos, aşa cum suna pe vremuri şi „societatea multilateral dezvoltată”! În realitate sunt câţiva paşi simpli care transformă raiul teoretic într-un iad practic.

1. Cu ajutorul unor manageri care sunt numiţi direct sau prin concursuri de multe ori trucate, contractele sunt atribuite firmelor de casă sau străinilor care au înţeles că şpaga deschide toate porţile în România. O parte din banii obţinuţi prin contracte se duc la partidele politice (aceleaşi în care mulţi manageri sunt înscrişi), iar acestea se asigură ca managementul să fie recrutat la fel de antimeritocratic şi cercul vicios se reia.
2. Prin salarii ţinute la niveluri minime pentru cei cu funcţii mici şi mijlocii, sunt alungaţi din sistem toţi oamenii competenţi şi cărora le pasă, posturile fiind lăsate pe mâna nepricepuţilor şi a laşilor. Aceştia nu vor comenta niciodată împotriva managementului corupt, o dată pentru că nu înţeleg ce se întâmplă în sistem, în al doilea rând pentru că vor fi preocupaţi să nu îşi piardă posturile care le garantează un venit mizerabil, dar sigur, suplimentat câteodată de către un ciubuc.
3. Printr-o presă şi incompetentă, şi vândută pe alocuri, creezi stereotipuri precum acela că tot ce este public, e sortit eşecului şi că medicii şi profesorii sunt nişte nemernici însetaţi doar de câştig, fără a da nimic în schimb societăţii. În loc să îi sprijinim cu toţii în aspiraţiile lor legitime de a câştiga decent şi în conformitate cu dificultatea ocupaţiilor pe care le desfăşoară, să ieşim la proteste alături de ei, ne grăbim să îi împroşcăm cu noroi, înghiţind pastilele mediatice care scot în relief doar uscăciunile dintr-o pădure care are atâţia şi atâţia arbori falnici.
4. În scurtă vreme, stereotipiile devin realitate: sistemele publice chiar se dărâmă piesă cu piesă, corupţia se generalizează, specialiştii dispar complet, lăsând locul inabililor şi necunoscătorilor. Mai ales punctul 3 se consolidează: imaginea deformată vândută iniţial pe toate canalele de presă ajunge să fie una reală. Singurul lucru care se consolidează este păienjenişul oligarhic al pseudo-oamenilor de afaceri şi al demagogilor corupţi.

Ce este pentru mine de mare mirare, este că românii pică din nou în aceeaşi capcană în care s-au încurcat şi în anii 90 şi la începutul anilor 2000. Fenomenul, cu diferenţe inerente date de câmpurile distincte de activitate, a fost asemănător şi în industrie, şi în privinţa CFR-ului. Numeroase companii care nu ar fi trebuit decât organizate mai judicios au fost conduse atât de prost şi au fost căpuşate atât de bine încât singura soluţie a fost în cele din urmă vânzarea lor bucată cu bucată.

Că se întâmplă acelaşi lucru şi în sănătate şi educaţie este atât de evident încât nu poţi decât să te cruceşti că nu înţelegem asta şi nu luăm măsuri.

Aţi uitat oare felul mârşav în care a fost terminat Institutul Cantacuzino pentru ca astăzi să fim obligaţi să ne vaccinăm copiii cu cine ştie ce produse neomolgate în Europa, destinate Kazahstanului?

Aţi uitat presiunile constante pentru demiterea lui Raed Arafat, astfel încât să nu mai poată proteja SMURD – un sistem devenit public, o adevărată mândrie pentru toată România – împotriva intereselor private de îmbogăţire pe spatele cetăţenilor de rând?

Aţi uitat scandalurile cu sistemele informatice destinate sistemului de învăţământ?

După experienţa traumatizantă din industrie şi transporturi, ne dorim acelaşi lucru şi pentru sistemele de sănătate şi educaţie?

Chiar ne dorim să ne tratăm cu toţii doar în clinici private, iar copiii noştri să înveţe la şcoli şi universităţi private?

Chiar vreţi ca cei care nu îşi permit serviciile private să fie condamnaţi din start la moarte, şi trupească, şi sufletească?

Dacă asta vă doriţi, nu ieşiţi în stradă să cereţi concursuri transparente pentru toate funcţiile de management din unităţile spitaliceşti şi de învăţământ! Înjuraţi doar de mama focului la câte un Colectiv sau o Hexi Pharma!

Dacă asta vă doriţi cu adevărat, nu sprijiniţi medicii şi profesorii în solicitările lor legitime de a avea salarii mai mari! Înjuraţi-i în continuare, fir-ar ai naibii de şpăgari nenorociţi!