Luni şi marţi, investigatori din partea Comisiei Europene, însoţiţi de reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei din România, au efectuat controale la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, suspectând faptul că aceste companii blochează în mod deliberat exportul de gaze naturale către alte state europene.

Detaliile privind ancheta lipsesc, aşa că ne vedem aruncaţi într-o mare de speculaţii. Ce investighează de fapt Comisia Europeană? Cum blochează concret cele trei companii exportul de gaze naturale? Şi de ce ar face-o?

În primul rând, trebuie să subliniem că la toate cele trei companii, statul român este fie acţionar majoritar, fie deţine un procent foarte ridicat din acţiuni.

În al doilea rând, nu este lipsit de interes să amintim în acest caz faptul că politica de tărăgănare a exporturilor de gaze a fost multă vreme una guvernamentală, iar România se află chiar în procedură de infringement pentru că nu dezvoltă interconectările pentru facilitarea exporturilor.

Totul ia turnura unui conflict mocnit între Bucureşti şi Bruxelles pe problema exporturilor de gaze. De ce nu vrea statul român să permită exporturile de gaze în UE? 

Considerentele sunt simple.

  1. În momentul în care accesul altor state europene la gazele româneşti ar fi liber, evident că deţinătorii dreptului de distribuţie a gazelor vor prefera să vândă aceste gaze către state occidentale care îşi permit să plătească mai mult. Consumatorii români, fie ei casnici sau industriali, vor trebui să plătească sume comparabile cu cele oferite de consumatorii similari din afara ţării pentru a putea utiliza gazele naturale din subsolul României. Oare vor putea românii să plătească un preţ de până la trei ori mai mare la gazele naturale, fără ca persoanele fizice să fie sărăcite, iar industriaşii să dea faliment?[1] Aceasta este probabil una dintre întrebările pe care şi-a pus-o şi statul român astfel încât s-a împotrivit liberalizării pieţei gazelor naturale.
  2.  Pe de altă parte, de ce ar trebui să îi pese statului de consumatorii din România aşa de mult? Vânzând gaze în afară la un preţ de până la trei ori mai mare, ar însemna teoretic că şi-ar rotunji frumuşel veniturile. Problema este însă că nu statul român îşi va rotunji veniturile, ci intermediarii, pentru că potrivit legislaţiei europene în vigoare, activităţile de extracţie, transport şi distribuţie sunt disociate. Adică nu Romgaz şi Transgaz vor beneficia de pe urma exporturilor, pentru că nu vor avea ele dreptul să le facă, ci firmele de distribuţie care vor lua gazele şi le vor vinde în afară, probabil aceleaşi care le distribuie şi în România şi pe care le cunoaşteţi foarte bine de pe facturile pe care le plătiţi la gaze.

Cel mai probabil din aceste cauze, România s-a împotrivit constant liberalizării pieţei gazelor, chiar dacă se angajase la aceasta în cadrul tratatului de aderare. Chiar cu preţul unei proceduri de infringement împotriva sa, statul român a tot amânat intrarea în vigoare a prevederilor prin care gazele naturale din România pot fi vândute în afara ţării, la fel de simplu cum sunt vândute în interior.

Doar că nu poate prea mult să continue acest joc de amânare, de tip Ilie Moromete, în faţa unui Jupuitu reprezentat de Uniunea Europeană.

Vă aduceţi însă aminte de secvenţa din „Moromeţii” când Paraschiv îi spune portărelului „Caii sunt ai mei, nu ai lui tata!”, blocând confiscarea lor în contul datoriei lui Ilie Moromete?

La fel şi statul român a ridicat o altă barieră, de această dată practică: nu se poate exporta, pentru că nu există infrastructura prin care să se facă exportul. Probabil mai sunt și alte bariere asemănătoare, care nu mai pot fi puse în cârca guvernului, ci a companiilor unde, este drept, statul deţine pachete majoritare sau consistente de acţiuni.

Doar că Bruxelles-ul se pare că s-a prins de acest joc şi a început să ia măsuri.

Cred eu că este o explicaţie destul de coerentă la controalele efectuate de Comisie luni şi marţi.

[1] Au fost făcute mai multe studii la comanda industriaşilor din România care prezintă scenariile posibile pentru economia româneacă în cazul liberalizării totale a pieţei gazelor. Astfel, unul dintre aceste studii , realizat în 2014 de firma de consultanţă Deloitte, precizează că într-o asemenea situaţie, activitatea industrială s-ar contracta cu 50%, s-ar pierde 525.ooo de locuri de muncă, iar PIB-ul ar scădea cu 6,3 miliarde de euro. Într-o variantă mai optimistă, scăderea producţiei industriale ar fi de doar 25%, pierderea a 220.000 de locuri de muncă şi diminuarea PIB cu 3,5 miliarde de euro. Cifrele în sine pot fi privite cu reticenţă, având în vedere comanditarii studiilor, nu cred însă că efectele în sine de contracţie a producţiei industriale şi de creştere a şomajului pot fi puse la îndoială.

Sursa foto: Mercopress

 

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu