Uniunea Europeană negociază intens de la începutul anului cu Mercosur, organizație internațională cu obiective comerciale din America de Sud, finalizarea unui tratat de liber schimb, […]
Regulamentul privind subvențiile străine a intrat în vigoare joi, urmând să abordeze denaturările pieței cauzate de subvențiile străine și să permită UE să rămână deschisă schimburilor […]
O lege care va încuraja companiile să investească în industriile verzi în Franța urmează a fi propusă în curând de executivul de la Paris, a declarat […]
Fortech, companie românească de software development, lansează Fortech Products pentru a ajuta industriile esențiale din România să inoveze cu ajutorul tehnologiei. Noua divizie construiește soluții […]
Economia Regatului Unit a înregistrat o scădere de 0,3% în luna aprilie, după ce în martie scăzuse deja cu 0,1%, arată datele Oficiului Național de […]
România va fi trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca urmare a unei decizii adoptate vineri de Comisia Europeană, din cauza nerespectării normelor UE […]
În cadrul submăsurii POR 2.2 a fost supus consultării publice până pe 29 mai 2020 noul ghid de finanțare pentru investiții (mari) IMM, existând posibilitatea […]
Grupul german Volkswagen va suspenda începând cu această săptămână producția de automobile la fabricile din Italia, Portugalia, Slovacia și Spania și pregătește extinderea măsurii și […]
Comisia Europeană a prezentat marți o nouă strategie menită să ajute industria europeană să conducă tranziția dublă către neutralitatea climatică și către poziția de lider […]