La finalul vizitei sale din Europa, ocazie cu care s-a întâlnit la Bruxelles cu miniștrii de externe ai statelor membre UE, secretarul de stat american John Kerry a subliniat că parteneriatul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană este unul puternic și „indestructibil”.

„Parteneriatul SUA-UE este puternic”, a precizat Kerry în cadrul conferinţei de presă de la finalul întâlnirii de la Bruxelles. „Puternic astăzi, va rămâne puternic şi în viitor. El este garantat şi indestructibil.”

Afirmaţia lui Kerry survine în contextul în care se discută despre tranziţia către ieşirea Marii Britanii din UE. Secretarul de stat american a precizat că toate părţile, inclusiv Boris Johnson, noul ministru de externe de la Londra, au dat asigurări că vor face tot posibilul ca procesul să nu fie sinuos.

În cursul vizitei sale în Europa, Kerry a mers de asemenea la cimitirul soldaţilor americani din cel de-al doilea război mondial, din Luxemburg, evocând contribuţia americană la apărarea Europei ca una dintre bazele cooperării excelente din prezent dintre SUA şi UE.

Sursa foto: wsj.com

 

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu