Tratatul economic şi comercial comprehensiv (CETA) şi Tratatul de Parteneriat Strategic (SPA) dintre Uniunea Europeană şi Canada au fost semnate duminică în cadrul celui de-al şaisprezecelea summit dintre cele două entităţi politice, aceasta după ce regiunea belgiană Valonia şi-a retras obiecţiile privind CETA în urma mai multor modificări operate pe ultima sută de metri asupra tratatului de liber schimb.

Ambele acorduri au fost semnate de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, ţară deţinătoare a preşedinţiei rotative a Consiliului UE şi de Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.

„Astăzi, popoarele din Canada şi din Uniunea Europeană au deschis un nou capitol în relaţia lor. Mai multe de jumătate de miliard de oameni de pe ambele maluri ale Atlanticului se vor bucura de noi oportunităţi. Pentru mulţi, aceasta va însemna locuri de muncă noi, locuri de muncă mai bune”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Cele două tratate ar fi trebuit să fie semnate joi, dar opoziţia regiunii belgiene Valonia faţă de CETA a condus la necesitatea modificării în ultima clipă a unor prevederi ale tratatului de liber schimb între cele două entităţi politice şi la decalarea summit-ului UE-Canada.

Pe lângă cele două tratate, părţile au convenit asupra unei declaraţii comune în care este subliniată voinţa de a colabora în mai multe domenii printre care lupta împotriva terorismului, politica internaţională, politica energetică, acţiunile în regiunea arctică sau cercetarea.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu