Interviu cu Gabriela Leu, UNHCR România: „Refugiații nu și-ar risca viața într-o călătorie atât de periculoasă dacă ar avea șansa să prospere acolo unde se află”

Acum, că vârful crizei refugiaţilor a rămas în urmă, putem judeca la rece, fără pasiune şi exces de emoţie, fenomenul migraţiei, determinate fie de război şi persecuţii, fie de sărăcie. Este bine să fim informaţi, să înţelegem exact cine sunt refugiaţii, ce vor, ce reguli li se aplică, către ce ar trebui să tindă societăţile noastre pe care ne place să le numim avansate.

Gabriela Leu, public information/communications associate la reprezentanţa din România a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a răspuns întrebărilor despre refugiaţi adresate de echipa Sons of Liberty, de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru, angrenată în concursul Euroscola 2016. Europunkt vă invită să citiţi răspunsurile în cele ce urmează.

Care este poziţia statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la acceptarea cotelor de imigranți sirieni?

„Adevărul simplu este că refugiații nu și-ar risca viața într-o călătorie atât de periculoasă dacă ar avea șansa să prospere acolo unde se află” Melissa Fleming, UNHCR

În primul rând este important să arătăm distincția dintre termenii folosiți atunci când avem de-a face cu fluxuri mixte de migrație, ca cel de anul trecut din Europa: refugiații sunt persoane care au fost nevoite să-și părăsească țara din motive de conflict sau persecuție în timp ce motivele migranților sunt, de obicei, legate de dorința de a avea o viață mai bună. Legislația internațională oferă protecție refugiaților, iar țările care au aderat la Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, au obligația de a-i proteja pe aceștia.

Mai multe informații sunt disponibile aici: ”Refugiat sau migrant, cum este corect? Punctul nostru de vedere” https://goo.gl/dDXVPK

Revenind la întrebare: cotelor de relocare a solicitanților de azil din țări precum Grecia și Italia către alte state ale Uniunii Europene (UE) reprezintă un  mecanism de solidaritate și împărțire echitabilă a responsabilității între statele UE, înțelegând prin aceasta că țările de la frontierele Uniunii nu pot și nici nu trebuie lăsate să gestioneze singure această situație de migrație.

Anul 2015 s-a dovedit a fi unul excepțional pentru Europa în condițiile în care peste un milion de refugiați și migranți și-au riscat viața în traversări periculoase pe mare, în căutarea siguranței. Jumătate dintre aceștia provin din Siria și tot jumătate sunt femei și copii. Dacă plasăm situația din Europa într-un context mai larg, vedem că marea majoritate a celor peste 6,3 milioane de persoane strămutate din întreaga lume, se află de fapt în țări vecine zonelor de conflict. Așadar criza refugiaților din Europa este de fapt o criză a refugiaților la nivel global.

Puteţi urmări un clip video UNHCR pe tema tendințelor globale  2015 aici.

În pofida numeroaselor semnale ce indicau o creștere a sosirilor în Europa, țările europene au fost luate pe nepregătite, UE reacționând neomogen și fragmentat. Sistemele de azil naționale, dar și cel comun european, au fost puse la încercare. Unele țări au luat măsuri de blocare sau îngreunare a accesului refugiaților și migranților la teritoriu și pentru a transfera responsabilitatea asupra țărilor vecine. Deși numeroase state au făcut eforturi de a-i primi și ajuta pe refugiați, lipsa unui răspuns comun al UE a declașat dificultăți în gestionarea situației, agravând starea deja precară a refugiaților și migranților.

Deciziile adoptate în septembrie 2015 de către Consiliul European au stabilit cotele obligatorii, respectiv un mecanism excepțional de relocare din Grecia și Italia a unui număr de 160.000 de persoane aflate în nevoie de protecție internațională. Conform acestui mecanism, nu doar sirieni, ci și irakieni, eritreeni și yemeniți sunt eligibili pentru relocare, criteriul fiind legat de rata mare de recunoaștere a statutului de refugiat, la nivel european.

Acest mecanism al solidarității europene nu a fost primit cu brațele deschise de toate statele UE, multe dintre ele opunându-se cotelor obligatorii sau condiționând primirea refugiaților.

Privind în urmă și încercând să extragă învățăminte din lacunele gestionării situației din 2015, UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați a propus Uniunii Europene o nouă viziune prin care UE poate să ofere o protecție mai bună refugiaților. Este vorba despre o  abordare curajoasă, imaginativă și practică din partea UE, pentru a depăși fragmentarea existentă și a gestiona fluxurile de refugiați și migranți în mod eficient, în spiritul legislației internaționale. Propunerea UNHCR ”O mai bună protecție a refugiaților în UE și la nivel global” lansată in 5 Decembrie 2016 poate fi consultată aici.

Care sunt consecințele generate de prezenţa refugiaților asupra statelor membre ale Uniunii Europene?

Atunci când ne gândim la refugiați, trebuie să ne întrebăm cine sunt aceștia. Pe de-o parte, statutul de refugiat ne indică faptul că țara de origine a acestora nu a mai fost în măsură să le ofere protecție la ei acasă, motiv pentru care au primit protecție din partea altui stat. Pe de altă parte, avem de-a face cu ființe umane, femei, bărbați, copiii, familii. Până să fugă din țara lor din cauza războiului sau a persecuției, acești oameni duceau o viață normală, precum a multora dintre noi, Aveau un loc de muncă, afaceri, erau profesori, ingineri, studenți, muncitori sau lucrau pământul. Așadar, odată ajunși într-o altă țară vor dori să-și continue viața, cariera sau pur și simplu, să găsească un loc de muncă pentru a se întreține. Toți acești oameni vor plăti taxe și, unii dintre ei, vor deveni angajatori, contribuind astfel la prosperitatea comunității. Un alt beneficiu adus de refugiați are legătură cu diversitatea culturală pe care o imprimă societăților deschise către nou. Toate evenimentele multiculturale la care am participat – seri africane, orientale, cu muzică, dans, bucătărie și obiecte tradiționale aparținând altor culturi, s-au bucurat de mult succes. Toate acestea ne arată o altă imagine a refugiaților, aceea de oameni cu resurse variate ce pot fi puse în slujba comunității gazdă.

Este adevărat, mulți oameni sunt preocupați de impactul pe care sosirea unui mare număr de refugiați și migranți îl are asupra vieții lor de zi cu zi, în ce privește siguranța, prosperitatea economică, dar și impactul asupra valorilor și identității lor culturale. Percepția publică asupra acestor aspecte variază în mod semnificativ de la o comunitate la alta însă, în ultima vreme este prevalent negativă. Astfel de temeri nu sunt o noutate, ele apar mereu ca reacție la schimbare și la nou, iar refugiații și migranții sunt un exemplu grăitor de noutate ce poate genera anxietate și incertitudine.

De aceea sunt importante vocile care oferă un răspuns bine documentat, bazat pe informații reale, pentru a contracara discursul negativ și xenofob dar și pentru a oferi o imagine corectă a refugiaților și beneficiilor aduse în comunitate.

În ce măsură refugiații dispun de acces la locuri de muncă sau educație?

Printre lucrurile pe care refugiații le prețuiesc cel mai mult atunci când ajung într-o țară sigură, se află independența economică și educația. Cu alte cuvinte, își doresc să înceapă să muncească și să se întrețină singuri, cât mai repede cu putință, în timp ce copiii lor merg la școală sau își continuă studiile.

Mulți dintre refugiați au deprinderi, experiență și abilități care vor îmbogăți comunitatea din care fac parte. De asemenea, au putere de muncă și dorința de a oferi ceva în schimbul protecției primite din partea statului. Pentru aceasta, au nevoie de sprijin la început după care vor sta pe picioarele lor, contribuind la bunăstarea societății.

Mohamed, 40 ani, la noul său loc de muncă, un restaurant libanez unde s-a angajat la scurt timp după relocarea din Grecia. Foto: UNHCR/I.Preda/2016.

Un exemplu recent este cel al domnului Mohamed, refugiat sirian relocat în Romania, împreună cu familia sa, la începutul anului 2016. Grație priceperii și experienței sale de bucătar profesionist, s-a angajat curând după sosire, fiind în situația de a-și întreține familia și de a începe o viață nouă aici. Puteţi citi povestea lui aici.

Un alt refugiat, Karem, a ajuns în România pentru a evita recrutarea forțată de către grupările aflate în conflict în țara sa, Yemen. La numai 20 ani, el și-a părăsit familia care a făcut eforturi enorme pentru a-l trimite departe de casă, la adăpost. Am stat de vorbă cu el și ne-a împărtășit dorința sa de a deveni pilot civil. Karem nu și-a abandonat visul și știe și cum poate să și-l îndeplinească: acum învață limba română și s-a angajat într-o fabrică pentru că, spune el, va putea merge la facultate chiar și peste câțiva ani.  Puteţi găsi povestea lui aici.

Karem, 20 ani, refugiat din Yemen, relocat din Grecia in 2016. Foto: UNHCR/G.Leu/2016.

Refugiații sunt definiți și protejați de dreptul internațional. Convenția de la Geneva din 1951 privind refugiații și Protocolul său adițional din 1967 stau la baza protecției moderne a refugiaților, stabilind clar cine este refugiat și care sunt drepturile de bază pe care Statele ar trebui să le acorde refugiaților. Principiile legale pe care ele le-au consacrat au pătruns în numeroase alte legi și practici internaționale, regionale și naționale – cum sunt de exemplu, Legea azilului 122/2006 și Ordonanța 44/2004 privind integrarea, la noi în țară.

Protecția refugiaților are multe aspecte: garanția de a nu fi returnați la pericolele de care au fugit; accesul la proceduri de azil corecte și eficiente, dar și la  măsuri care asigură că drepturile lor de bază sunt respectate pentru a le permite să trăiască demn și în siguranță.

Statele au principala responsabilitate pentru a acorda protecție, inclusiv prin crearea unui cadru propice integrării și naturalizării. În România, refugiații au aceleași drepturi precum cetățenii români, mai puțin acela de a participa la alegeri (de a alege și a fi ales).

Așadar, refugiații au dreptul legal de a munci în România, dar și de a studia, în aceleași condiții precum cetățenii români. Cu toate acestea, accesul la aceste drepturi, șansa de a găsi un loc de muncă potrivit – diferă de la caz la caz. Copiii refugiați sunt înscrişi la grădiniță și la școală, deși uneori acest proces este anevoios, din cauza necunoașterii legislației și a elementului de noutate.

Îmi amintesc o întâmplare de acum doi ani, când o mămică refugiată mi-a cerut ajutorul pentru a mulțumi educatoarei fiicei sale. Am mers împreună la grădiniță și am descoperit acolo o relație frumoasă între educator și acest copil care „s-a deschis precum o floare”, a învățat limba română și a făcut progrese importante într-un timp foarte scurt.

Acestea sunt doar câteva exemple de succes pentru a ilustra potențialul pe care refugiații îl au de a îmbogăți comunitatea căreia îi aparțin. Uneori eforturile acestora sunt impresionante, în lipsa unei rețele sociale de suport – familie, prieteni – și în condițiile în care mulți dintre refugiați se străduiesc să depășească traume majore datorate pierderilor imense pe care le-au suferit.

Care sunt factorii care au contribuit la reticenţa cetățenilor față de integrarea refugiaților?

Eșecul de a răspunde numărului mare de nou-veniți într-o manieră unitară și corect gestionată, a creat scene de haos la frontiere, dând impresia că guvernele nu controlează situația. Aceasta a condus la o prăbușire a încrederii publicului în capacitatea statelor de a răspunde situației, generând anxietate si teamă faţă de refugiați. Aceste evoluții au fost speculate cu succes de curentele populiste care, pe de-o parte au contestat legitimitatea guvernelor și pe de alta i-au transformat pe refugiați în ”țapi ispășitori”. În multe cazuri, media a preluat și amplificat opiniile populiste, retorica negativă, antimigrație a politicienilor din toată Europa, contrastând cu vocea celor ce susțin valorile umanitare, dând dovadă de  compasiune, respectului pentru drepturile omului și multiculturalitate. Polemicile xenofobe au proliferat pe rețelele de socializare, rezultatul fiind acela de polarizare a publicului.

Pe același fundal al unei opinii publice divizate găsim însă și nenumărați apărători ai valorilor ce stau la baza identității europene. Pe toată durata crizei – și nu numai – mii de oameni, profesioniști, dar și voluntari, au fost alături de refugiați. Acești oameni care au au luat contact – fie și pentru câteva momente – cu realitatea zdruncinătoare a vieții de refugiat – sunt printre susținătorii cei mai puternici ai cauzei acestora.

De altfel, anul acesta, două organizații de voluntari din Grecia au primit cea mai înaltă distincție acordată de UNHCR,  Premiul Nansen pentru refugiați 2015. Konstantinos Mitragas din partea Echipei de Salvare Elene (Hellenic Rescue Team -HRT) și Efi Latsoudi, activist pentru drepturile omului din partea Satului PIKPA de pe insula grecească Lesbos au ajutat mii de refugiați și migranți, salvându-le viața pe parcursul traversării periculoase pe mare și oferind un adăpost și îngrijire celor mai vulnerabili dintre ei.

Câștigătorii Premiului Nansen pentru refugiați al UNHCR, 2015. UNHCR/G.Welters

Considerați că cetățenii Uniunii Europene sunt pregătiți pentru a primi imigranți în statele membre?

Există în prezent mai multe abordări ale acestui subiect. Pe de-o parte avem de-a face cu scepticism și respingere în masă a migranților și refugiaților din considerente ce se regăsesc în discursul populist, naționalist al multor politicieni sau lideri de opinie europeni. Pe de altă parte, avem oameni care trăiesc și acționează în baza unor principii umanitare, de respect față de drepturile omului și multiculturalism, oameni care înțeleg drama semenilor lor refugiați și încearcă să ajute. Polarizarea societății în privința imigrației arată încă o dată faptul că guvernele mai au de lucru în construirea unui răspuns adecvat situației refugiaților în Europa, un răspuns care să restabilească încrederea în capacitatea acestora de a gestiona viitoare potențiale afluxuri mari de refugiați și migranți. Pentru că situația din 2015 a ridicat o serie de provocări, dar nu a fost de negestionat,  UNHCR a lansat recent o serie de propuneri adresate UE, pentru o mai bună protecție a refugiaților la nivel global[1].

Care sunt măsurile pe care le considerați oportune în vederea integrării refugiaților în societate?

Integrarea a devenit un concept foarte des folosit în ultima vreme, fiind în mod firesc legat de tema refugiaților. Dar ce înseamnă, de fapt, integrarea? Înseamnă că refugiații devin membri cu drepturi depline ai societății care îi găzduiește. Înseamnă că după o perioadă inițială în care au fost sprijiniți să se pună pe picioare, să învețe limba, să-și găsească o locuință sau un loc de muncă, aceștia vor deveni independenți, participând activ la viața comunității, primind și oferind în același timp.

UNHCR[2] consideră că integrarea este un proces de durată, dinamic, se desfășoară în mai mai multe direcții și are multe fațete, precum un diamant.  O integrare reușită cere eforturi din partea tuturor părților implicate. Refugiații trebuie să aibă disponibilitatea de a se adapta la societatea gazdă – cu păstrarea identității lor culturale – iar comunitatea gazdă și instituţiile publice deschiderea de a-i primi pe refugiați și de a face faţă nevoilor unei comunităţi diversificate.

Este esențial ca refugiații să aibă acces la drepturile sociale și economice orientate către integrare precum libertatea de mişcare, accesul la educaţie şi la piaţa muncii, accesul la asistenţa socială, inclusiv la facilităţi medicale, capacitatea de a călători cu documente valide de identitate si călătorie. Din cauza experienţelor trecute de persecuţie, fugă şi exil, refugiaţii pot avea nevoi speciale şi se pot confrunta cu provocări specifice în ceea ce priveşte integrarea. De aceea, de multe ori, aceştia au nevoie de servicii specializate, care răspundă acestor nevoi specifice,  şi să vină în completarea serviciilor generale de suport.

Aceste drepturi plus accesul la cetăţenie sunt stipulate în Convenția de la Geneva din 1951 privind refugiații și sunt transpuse în legislațiile naționale. În România, instrumentele  principale sunt Legea Azilului 122/2006 și Ordonanța de Guvern OG 44/2004. Imediat după recunoașterea statutului de refugiat, aceștia au acces la un program de integrare care să le ofere un sprijin de început. Acest program guvernamental este oferit de către Inspectoratul General pentru Imigrari și organizații partenere, atât în centrele de cazare cât și în cele pentru integrare, aflate în diferite orașe din țară.  În program sunt incluse cursuri de limba română, asistență pentru găsirea unui loc de muncă, locuință, asistență pentru înscrierea la școală, grădiniță dar și alte activități menite să sprijine interacțiunea cu comunitatea.

Am menționat importanța unui cadru legal corespunzător, a disponibilității din partea refugiaților, dar și din partea comunității, pentru a transforma integrarea într-o poveste de succes.

În cele din urmă, atenția acordată integrării tebuie să se traducă și printr-o susținere financiară adecvată a programelor de integrare, din partea guvernelor. În viziunea propusă de către UNHCR  statelor membre ale UE[3], integrarea  ar trebui să beneficieze de cel puțin 30% din Fondul pentru Azil Migrație și Integrare accesibil țărilor membre.

Susținerea adecvată a integrării previne marginalizarea refugiaților ce duce la divizarea societății, la intoleranță și xenofobie și, în plus, permite manifestarea tuturor beneficiilor pe care refugiații le pot aduce comunității.

[1] Propunerea UNHCR ”O mai bună protecție a refugiaților în UE și la nivel global” lansată in 5 Decembrie 2016 poate fi consultată aici: https://goo.gl/pkUbNg.

[2] Vezi și ”Agenda UNHCR pentru integrarea refugiaților în Europa Centrală”  https://goo.gl/o76Vw4

[3] Propunerea UNHCR ”O mai bună protecție a refugiaților în UE și la nivel global” lansată in 5 Decembrie 2016 poate fi consultată aici: https://goo.gl/pkUbNg.