Interviu cu Sorina Cristina Soare, cercetătoare la Universitatea din Florența: „Tajani traduce un nou Zeitgeist din Parlamentul European”

Alegerea italianului Antonio Tajani, membru de marcă al Partidului Popularilor Europeni, drept președinte al Parlamentului European, a trecut relativ neobservată de opinia publică din România, cu toate că ea exprimă importante mutaţii la nivelul PE şi al Uniunii Europene, în general.

Aflați mai multe despre însemnătatea alegerii lui Tajani și perspectivele mandatului său în fruntea unui for reprezentativ care a câștigat tot mai multă putere în ultimii ani din interviul acordat de Sorina Cristina Soare, cadru universitar la Universitatea din Florenţa, cercetătoare a partidelor politice româneşti şi europene, lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Care au fost primele etape care au marcat ascensiunea lui Antonio Tajani în politica italiană? Dar în cea europeană?

Sorina Soare: Aș vrea să încep de la cuvintele pronunțate de actualul președinte al Parlamentului European: “I believe in Europe, but we need to change”. O declarație importantă nu numai pentru că în zilele noastre puțini sunt aceia care își exprimă cu voce tare loialitatea față de proiectul european, ci și pentru că este vocea unui reprezentant din țările confruntate direct cu efectele politicilor de austeritate. Crezul european al lui Antonio Tajani este o parte importantă din cartea sa de vizită, dar câteva nuanțe se impun.

Tajani este reprezentantul unei generații de politicieni italieni dedicați proiectului european. Din aceeași generație face parte și cel care avea să-i fie contracandidatul principal în cel de-al patrulea scrutin organizat de Parlamentul European (PE), socialistul Gianni Pittella. Totuși, așa cum a fost adesea semnalat de presă, Tajani nu poate fi definit un susținător al unei Uniuni Europene mai integrate. Este cunoscută declarația sa: problemele Europei nu pot fi rezolvate cu “mai multă și mai multă Europă”. O declarație care repoziționează radical PE față de declarațiile favorabile unei integrări europene mărite, cu precădere în timpul celor trei mandate Schulz. Această poziție eurofilă realistă i-a permis lui Tajani să adune voturile strategice ale euro-scepticilor din PE.

Pe scurt, putem spune că Tajani este un moderat, un reprezentant al birocrației, mai mult decât al politicii. Imediat după alegerea sa, Politico.eu publica un portret nu foarte elogios al noului Președinte: il definea ca fiind lipsit de carismă, un aparatcik din interiorul instituțiilor care îi confirmă UE reputația sa de birocrație distantă de societate.

Cariera lui Antonio Tajani este mai întâi europeană și apoi națională. Mai precis, cariera sa este strâns legată de instituțiile europene, ocupând funcții mai puțin relevante la nivel național. Înainte de a fi ales Președinte al PE, în perioada 2008-2014 a fost reprezentantul Italiei în Comisiile Barroso, la început la Transporturi (2008-2009) și apoi la Industrie și Întreprinderi (2009-2014). În aceeași perioadă este și vicepreședinte al Comisiei Europene, remarcându-se ca o voce critică a politicilor de austeritate. Printre altele este cunoscut gestul său de a fi renunțat în 2014 la aproape 500,000 € pe care ar fi trebuit să îi primească ca indemnizaţie la sfârșitul activității de Comisar european Mai multe date privind activitatea lui Tajani sunt disponibile aici).

Cariera europeană a lui A. Tajani este strâns legată de cea a PPE, fiind unul dintre vicepreședinții acestuia (ales pentru prima dată în 2002 la Congresul din Estoril, confirmat la Roma în 2006, la Bonn în 2009 și apoi la București în 2012 – profilul său pe site-ul PPE este disponibil aici). În perioada 1994-2008 a obținut trei mandate în Parlamentul European, făcând parte din grupul PPE (din partea partidului Forza Italia (FI), fiind de altfel și Președintele delegației FI în Parlamentul European).

Tajani avea să fie membru în Convenția privind Viitorul Europei (reprezentant al Parlamentului European).

La nivel național, cariera lui A. Tajani este strâns legată de partidul fondat de Silvio Berlusconi, al cărui membru fondator este. Cităm ca exemplu declarația lui Silvio Berlusconi imediat după alegerea lui Tajani la președenția Parlamentului European: “în ceea ce îl privește pe Antonio, sunt legat de prietenie și sentimente calde încă din 1994, când acesta a fost unul dintre cei 5 membri fondatori al FI”.

Experiența politică este însă mult mai extinsă din punct de vedere temporal. De altfel, încă din tinerețe face parte din organizația de tineret a Uniunii Monarhice Italiene. Demnă de remarcat este și experiența ca ofițer în Aeronautica militară. La fel de interesantă este și experiența în presa italiană, semnând numeroase articole pentru Il Settimanale și Il Giornale, dar și reportaje ca trimis special în Liban, URSS și Somalia.

La nivelul partidului FI, din 1994 până în 2005, acesta avea să fie coordonator regional în regiunea Lazio. În 2014 se întoarce în structura de conducere a FI. La nivelul funcțiilor publice, în perioada 1994-1995 avea să fie purtător de cuvânt al Președinției Consiliului italian – Guvernul Berlusconi I. În 1996 avea să încerce fără succes și o carieră în Parlamentul italian. În 2001 avea să se candideze ca primar al Romei, pierzând în fața lui Walter Veltroni, candidatul stângii.

Cum a evoluat notorietatea lui Tajani ca urmare a aproprierii acestuia de figura lui Silvio Berlusconi?

Nu sunt o cunoscătoare a meandrelor FI, dar, pe baza informațiilor pe care le-am acumulat din presă sau din articole științifice, nu pot stabili un efect direct al lui apropierii de  Berlusconi. Pot semnala căteva elemente. Deși un apropiat al lui Silvio Berlusconi, Tajani nu face parte din grupul miniștrilor FI în cele patru guverne Berlusconi. Personaj discret, acesta avea să urmeze cu precădere o carieră europeană. Începând cu mandatul din 1994, Tajani avea să fie folosit ca un pod de dialog între sulfurosul Berlusconi și instituțiile europene. De altfel, el este considerat ca fiind unul dintre arhitecții integrării FI în grupul PPE. Deputat european din 1994, Tajani este adesea principalul apărător al numeroaselor critici formulate de reprezentanții stângii italiene în forul european. Pe scurt este unul dintre fidelii fostului Președinte al Consiliului Berlusconi și această apropiere i-a permis să fie confirmat în poziții europene. Apropierea de Berlusconi a fost folosită ca argument pentru numeroși susținători ai lui Pittella în alegerile pentru Președenția PE.

În ce măsură Antonio Tajani a reușit să-și construiască o imagine proprie care să-l deosebească de imaginea lui Berlusconi?

Deși a fost adesea vocea lui Berlusconi la nivel european, Tajani a fost și este o voce sistemică, conformă cu establishment-ul. Putem cita o glumă a fostului Președinte Schulz: “Prietenul său cel mai bun (n.a. referindu-se la Silvio Berlusconi) nu este sigur prietenul meu, dar toate acestea nu au împiedicat o colaborare fructoasă”.

De-a lungul a mai mult de două decenii la Bruxelles, Tajani este perceput ca fiind cu precădere un om politic cu experință în circuitul instituțional european. Om politic cu experiență, acesta și-a țesut o rețea vastă de contacte. Descris adesea ca fiind o persoană afabilă și loială, alegerea sa a fost explicată de o sursă anonimă citată de AFP ca fiind legată de faptul că “a făcut multe favoruri și mulți îi sunt datori”. Dincolo de eventuale « bârfe » de pe holurile PE, această observație poate fi interpretată ca o dovadă în plus a faptului ca este un reprezentant al sistemului.

Cum evaluaţi activitatea și notorietatea lui Antonio Tajani în timpul mandatelor de membru al Parlamentului European în perioada 2008-2014?

Antonio Tajani devine sigur mai vizibil pentru publicul european și național abia în 2008. Funcțiile ocupate pană atunci erau cu precădere cunoscute de așa zișii connaisseurs ai culoarelor de la Bruxelles sau Strasbourg. Cariera sa de prim nivel european începe în momentul în care Franco Frattini participă la alegerile din 2008, obținând un mandat de deputat și ulterior portofoliul de Ministru de externe în Guvernul Berlusconi IV. În timpul scurtului mandat de Comisar pentru transporturi, Antonio Tajani avea să se împiedice de delicata gestiune a unui dosar cu implicații foarte importante pentru țara sa, Italia. Este vorba de amenințarea cu falimentul a companiei de linie Alitalia. Acest dosar avea să îi permită lui Tajani să se afirme ca un suținător al mediului de afaceri și un “eurocrat” sau altfel spus să demonstreze capacitatea de a se detașa de interesele naționale. Dincolo de implicațiile simbolice ale unui eventual faliment al companiei Alitalia, guvernul de la Roma era tentat să intervină cu un plan de salvare (bailout) public. Din poziția sa de comisar, Tajani avea să ceară adoptarea unui plan bazat pe regulile de concurență, implicit legat de un nou capital privat și de o restructurare importantă a societății. În aceeași perioadă, de numele său este legată și adoptarea regulamentului european al transporturilor, în textul acestuia fiind menționate garanții suplimentare pentru pasageri.

Portofoliul industriei avea să îi permită lui Tajani să lanseze strategia de reindustrializare a UE, sincronizată cu viziunea Președintelui Obama, cu scopul de a mări contribuția sectorului industrial la 20% din PIB-ul european. Din această poziție avea să contribuie și la directiva pentru reducerea întârzierilor în plățile efectuate de către administrația publică către furnizorii de servicii. Această ultimă temă se regăsește ca subiect central al conflictului cu guvernul italian în contextul unei proceduri de infracțiune, ținând cont că întreprinderile italiene nu sunt plătite între 30 și 60 de zile precum prevedea directiva de mai sus, înregistrându-se întârzieri de până la 210 zile. De numele său este legată și medierea de succes a conflictului legat de atribuirea de achiziții publice în Canalul Panama, dar și poziția favorabilă unor muncitori spanioli care urmau să fie concediați.

Nu totul este pozitiv în cariera lui Tajani; a fost acuzat, de exemplu, de o gestiunea puțin profesională a scandalului Dieselgate din 2015. O anchetă a Parlamentului a acuzat Comisia Europeană de administrare defectuoasă și de a fi ignorat sesizările privitoare la defecte în mecanismele de control al emisiilor ()

În ce măsură a reprezentat dobândirea mandatului de comisar european în cadrul Comisiei Barroso o adevărată “rampă de lansare” pe scena politică a Uniunii Europene pentru Tajani?

Cred ca este vorba în primul rând de vizibilitate: oricât de activi sunt membrii PE, vizibilitatea lor nu poate fi comparată cu cea a unui comisar. Dar nu poate fi minimizat faptul că Tajani și-a construit cariera timp de 23 de ani. Loialitatea demonstrată lui Berlusconi nu este un accident ci, foarte probabil, o trăsătură de caracter cu consecințe importante la nivelul rețelei de contacte.

Care sunt explicațiile pentru care Tajani a fost susținut de alianţa PPE-ECR-ALDE pentru președinţia Parlamentului European?

Cred că sunt trei elemente care ne permit destul de ușor să înțelegem cum se explică succesul candidaturii lui Tajani.

1. Este un susținător al Uniunii Europene (cu toate nuanțele de mai sus).
2. Nu este foarte carismatic.
3. Este un reprezentant al centrului-dreapta, principala forță din Parlament.

Așa cum am mai spus, Tajani este un fidel al proiectului european, dar într-o cheie mai moderată, ceea ce i-a permis să obțină, pe de o parte, sprijinul eurofililor liberali, dar și al conservatorilor și reformiștilor europeni. Chiar și Nigel Farage și-a exprimat o oarecare preferință pentru Antonio Tajani, descriindu-l ca fiind “candidatul pragmatic”. Într-adevăr, Tajani are reputația unui pragmatic și a unui om politic lipsit de viziune. Ceea ce ar părea două defecte sau oricum limite se transformă într-un punct de forță, mai ales dacă le plasăm într-o comparație cu imaginea predecesorului său, Schultz. Așa cum Tajani a afirmat în discursurile sale, el se prezintă ca un președinte și nu ca un Prim ministru, distanțându-se astfel de activismul Președenției Schulz, dincolo de limitele instituționale. Tajani se vrea un Președinte clasic care reprezintă ideile majorității din Parlament și nu propriile idei.

După 38 de ani, un italian este la conducerea Parlamentului European, ba mai mult, balotajul a opus doi italieni. Tajani s-a impus cu 351 de voturi în fața unui alt italian, candidatul grupului Socialiștilor & Democraților, care a obținut 282 de voturi. Această competiție s-a extins pe patru votări. Amintim că printre candidați s-a aflat și românul Laurențiu Rebega, susținut de Grupul Europa Națiunilor și Libertății. În cele trei votări precedente, Tajani și Pittella s-au aflat mereu în frunte. Alegerea lui Tajani este rezultatul unui acord în extremis cu ALDE. Artizanii acestui acord sunt președinții celor două grupări, Manfred Weber și Guy Verhofstadt, uniți de idealul european, dar și de necesitatea de a rezista valului de populism eurosceptic. Pentru a răspunde însă mai precis la întrebarea dumneavoastră, pot spune că alegerea lui Tajani beneficiază de faptul că liderul ALDE, Guy Verhofstadt, nu s-a mai prezentat ca o candidatură alternativă, fiind slăbit de proiectul de alianță ratată cu Mișcarea 5 Stele din Italia.

În final, Tajani traduce un nou Zeitgeist din PE: este timpul unor noi alianțe în PE, precum este cazul colaborării dintre PPE și ALDE pentru alegerea sa. O schimbare importantă pe care o anunța pe Twitter chiar românul Sigfried Mureşan, purtător de cuvânt al PPE, pe 17 ianuarie 2017: “New centre right coalition in EP holds & scores big win: elects #Tajani as #EPpresident against Socialists, Communists & sceptics”. În orice caz, cred că alegerea lui Tajani va schimba obișnuita colaborare dintre cele două mari grupuri din PE, înlocuind logica consensului dintre centru-dreapta și centru-stânga cu o formulă care vede în liberali un grup pivot pentru o majoritate cu precădere de dreapta. Aceasta majoritate beneficiază și de suportul explicit al grupului conservatorilor și reformiștilor europeni, un element important în dinamica votului pentru Tajani. Pe scurt, prin victoria lui Tajani, PPE controlează cele trei instituții cheie ale UE: Consiliul, Comisia și Parlamentul. Și acest fapt nu este un simplu detaliu.

Nu cred însă că trebuie să ne limităm la cine este Tajani și cum a fost ales, ci și să ne interogăm asupra consecințelor. Tind a privilegia scenariul potrivit căruia vom asista la o redimensionare a Parlamentului European. Din punctul de vedere al dinamicilor voturilor în PE, este probabil să vedem un Parlament mai la dreapta pe chestiuni legate de economie, aspecte fiscale sau reguli de competiție, echilibrat de pozițiile de stânga ale grupului ALDE, asemănătoare cu cele ale socialiștilor, pe chestiuni de drepturi civile și sociale (a se vedea poziția Parlamentului față de protecția socială a celor care lucrează pentru societăți precum Uber sau Deliveroo). De remarcat că lobby-urile legate de interesele industriei și de așa zisa big business par a aprecia pozitiv alegerea lui Tajani, care s-a remarcat ca fiind un Comisar apropiat de interesele pe care le reprezintă (a se vedea declarațiile EUROFER sau Cefic); grupurile legate de protejarea mediului sunt însă mai sceptice, din aceleași motive.

Traducând un nou Zeitgeist, A. Tajani nu pare a fi favorabil poziției consensuale adoptate de PPE și liberali în trecutul apropiat, prin care cereau monitorizarea și sancționarea țărilor membre care nu respectă art. 2 din Tratat. Această schimbare poate fi o concesie posibilă față de votul favorabil primit de la partidul Lege și justiție din Polonia.

Este probabil ca această victorie să aibă consecințe și asupra poziției lui G. Pittella la conducerea grupului S&D în PE. Ziarul Le Monde amintește de altfel că înaintea ultimului tur, conservatorii au încercat să restabilească coaliția cu socialiștii, dar Pitella a refuzat să se retragă, susținut doar de o parte din delegația socialistă și de verzi, cei care nu doreau un apropiat al lui Berlusconi la conducerea PE.

Dar în viitorul apropiat primele consecințe vor fi legate de puterea limitată de decizie de care va beneficia Guy Verhofstadt, negociatorul PE pentru Brexit. Tajani declara că acesta va fi susținut în negocieri de comisii parlamentare mai puternice, o concesie importantă făcută conservatorilor britanici. Nu mai târziu de luna mai a acestui an, instituțiile europene vor trebui să gestioneze schimbarea cerută de socialiști fie la nivelului Președenției Comisiei, fie la nivelul lui Donald Tusk. Deocamdată nu se prefigurează soluții consensuale, iar calea dialogului pare înfundată.