Uniunea Europeană a anunţat luni că a fost aprobată înfiinţarea unui centru militar de comandă a cărui principală misiune va fi coordonarea activităţilor de instruire din Africa. Unii aliaţi est-europeni au obiectat ca această mişcare să nu fie începutul unei acţiuni de subminare a NATO, informează Deutsche Welle, citând Associated Press şi AFP.

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al UE, Federica Mogherini, a declarat:

„Astăzi am decis să înfiinţăm un MPCC (Military Planning Conduct and Capability facility) care va coordona misiunile militare non-executive.”

Centrul, care va fi încadrat cu aproximativ 30 de persoane, va răspunde de misiunile de instruire militară pe care UE le derulează în Somalia, Mali şi Republica Centrafricană.

„Acesta este unul dintre domeniile unde în mod tradiţional am avut mai multă divizare în istoria Uniunii Europene – din anii 50 ne chinuim în domeniul apărării”, a precizat Mogherini.

Înaltul oficial european a ţinut să sublinieze însă că „aceasta nu este o armată europeană”, încercând să răspundă temerilor exprimate de unele state membre din estul Europei că acest pas ar putea reprezenta începutul decuplării de NATO.

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu