Fermieri români, uniţi-vă!

Dacă nu ar fi fost acest caz revoltător, nu aş fi scris. Proprietarii străini ai fabricii de zahăr de la Oradea au închis-o pe motiv de nerentabilitate, lăsându-i pe muncitorii lor fără serviciu, iar pe producătorii locali de sfeclă fără desfacere. Nu ar fi acesta un păcat, afacerile pot merge şi prost. Cu adevărat strigător la cer este că deşi fermierii din zonă s-au asociat ca să cumpere fabrica, străinii nu le-au vândut-o, ci au pus-o în conservare. De ce?  Ca să nu mai aibă concurenţă la zahărul pe care îl vor aduce de la fabricile lor din Germania şi Polonia. Că aşa stau lucrurile este dovedit de faptul că nu au plecat cu totul din ţară după închiderea fabricii, ci şi-au deschis firmă, tot în Bihor, prin care să efectueze importurile.

Gândiţi-vă ce vor putea face fermierii locali, care au investit, după spusele lor, zeci de milioane de lei, în utilaje noi, multe dintre ele potrivite doar pentru cultura sfeclei de zahăr? Să îşi vândă producţia pe nimic, poate chiar aceloraşi industriaşi care au închis fabrica, pentru ca aceştia să o ducă la punctele de lucru din afară, sau să anunţe falimentul.

Cum ar fi fost însă dacă ei ar fi fost uniţi din timp şi ar fi avut propria lor fabrică de prelucrare? Ar mai fi ajuns oare aici? Nu. Mai mult, poate ei ar fi vândut acum zahăr în Polonia şi Germania, în loc ca industriaşii germani să ne aducă nouă din import.

Şi dacă ar fi doar acest caz…

În era globalizării, a progresului tehnologic şi a eficienţei, nu mai este loc pentru cei mici, nu mai este milă pentru cei care doar produc şi îşi vând apoi pe mai nimic produsul brut. Să fii doar la un cap al lanţului de producţie şi să ai o exploataţie mică sau mijlocie este pieirea sigură de pe piaţă.

Singura şansă este evoluţia astfel încât să nu mai vinzi sfeclă, ci zahăr, să nu îl mai dai pe bani puţini comerciantului străin, ci să îl vinzi tu pe bani mulţi direct în Germania, acolo unde vindea el mai înainte. Cine a studiat mai în amănunt istoria, ştie că, de obicei, producătorul rămâne, dacă rămâne!, cu profituri mici, de subzistenţă, în timp ce profiturile grase sunt făcute de cei care vând de unde există abundenţă acolo unde este nevoie.

Dar cum să evoluezi, când nu ai mult teren, nu ai cele mai bune utilaje, băncile nu îţi dau credite decât foarte scump, iar statul mai mult te încurcă cu fiscul, decât să te sprijine? Cum să concurezi cu giganţii din afara, cu cele mai noi utilaje, cu armate de avocaţi, cu bani de uns pe la uşile care trebuie?

În aceste condiţii, este doar o problemă de timp până când fermierul român este scos de pe piaţă.

El nu are decât pământul lui roditor, inventivitatea şi puterea de muncă, care îl ţine la lucru de dimineaţa până seara. Atât şi nimic mai mult.

Doar dacă s-ar pune laolaltă cu cei asemenea lui şi şi-ar uni forţele cu ei, ar avea putere de negociere mai mare cu furnizorii şi cu cei care îi cumpără produsele, bani mai mulţi pentru investiţii în producţie, prelucrare şi comercializare, şanse mai mari să obţină credite avantajoase, greutate politică mai mare astfel încât Parlamentul şi Guvernul să îl ia şi pe el în seamă.

Doar aşa ar putea ieşi de la cheremul unora sau altora, speculatori români sau străini.

A forma o cooperativă nu este un lucru uşor, mai ales într-o ţară ca România, acolo unde de veacuri întregi românul a fost obişnuit să se bizuie doar pe el însuşi, pe inteligenţa, pe priceperea, pe hărnicia lui. Nu prea ştim să ne ajutăm unii pe alţii, nu prea avem habar cum să negociem, cum să ne organizăm, cum să cădem la înţelegere. Sunt mulţi printre noi care vor să se îmbogăţească doar prin şmecherie, ţepe şi stat deoparte.

E greu, dar altă şansă nu aveţi: fermieri români, uniţi-vă!

Că merită, este demonstrat de numeroase poveşti de succes ale multor cooperative. Recent, am fost în Chios unde, până nu s-au organizat în cooperative în perioada interbelică, cultivatorii de mastic fuseseră la bunul plac al speculatorilor din afara insulei. Astăzi, cooperativa locală nu doar că are magazine deschise în întreaga Europă, unde vinde pe lângă tradiţionalul lichior de mastic zeci de noi produse pe baze de mastic, dezvoltate de ea însăşi, dar de curând a deschis în Chios până şi un muzeu fascinant al producţiei de mastic!

Deşi afectată grav de criza economică, Grecia poate fi un model pentru cooperativele de fermieri, dintre care unele prosperă chiar şi în aceste vremuri grele. Pentru un român ca mine, a fost surprinzător să văd că deopotrivă supermarketurile greceşti şi cele străine din Grecia au pe rafturi în proporţie de peste 80% produse greceşti, de cele mai multe ori, strict locale.

Cu siguranţă, în lume sunt şi alte modele, poate chiar mai potrivite de aplicat în România. Iar lecţia lor este următoarea: unirea face puterea!

Fiţi inteligenţi, fiţi înţelepţi, fiţi uniţi!

Doar aşa veţi fi competitivi, veţi prospera mai uşor şi veţi fi mai siguri în faţa fluctuaţiilor de pe piaţă. Doar aşa, noi consumatorii, vom avea şansa să mâncăm şi să bem produse făcute aici, mai gustoase, mai naturale, mai ieftine.

De aceea vă îndemn, vă rog:

Fermieri români, uniţi-vă!

Sursa foto: country-guide.ca/Thinkstock