Interviu/ Larisa Stegarescu, studentă din Republica Moldova: “Românii de peste Prut sunt mai pregătiți acum ca niciodată să-și dorească Unirea cu România”

“Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna de uneşte cu mamă-sa România.” Prin aceste cuvinte, Sfatul Ţării de la Chişinău proclama, în numele poporului Basarabiei, unirea cu România la 27 martie 1918. Hotărârea a fost luată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri. În aceeaşi zi, actul unirii a fost primit, în numele guvernului român, de către premierul Alexandru Marghiloman: “În numele poporului român şi al Regelui Ferdinand I iau act de unirea Basarabiei cu România de aci înainte şi în veci! Trăiască România Mare!” .

Larisa Stegarescu, studentă la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, originară din Republica Moldova, a realizat o radiografie a perspectivelor şi provocărilor privind înfăptuirea Unirii, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: În urmă cu un secol, Sfatul Ţării de la Chişinău a aprobat cu 86 de voturi “pentru”, 3 “împotrivă” şi 36 de “abţineri”, unirea condiţionată cu Regatul României. Un pas important către Marea Unire, cu puternice rezonanţe de ambele maluri ale Prutului. Pentru a dispune de o imagine de ansamblu despre ce s-a întâmplat la 27 martie 1918, te rog să ne prezinţi care au fost cauzele care au făcut posibilă unirea Basarabiei cu România.

Larisa Stegarescu: Cauzele care au făcut posibilă Unirea Basarabiei cu România au privit deopotrivă aspecte culturale, identitare, spirituale, fiind poate cele mai importante, cât și aspecte eminamente pragmatice, de ordin politic și economic. Evident, toate aceste premise trebuie analizate strict prin raportare la contextul Primului Război Mondial, care, pentru poporul român a dobândit o semnificație aparte, extrem de importantă, fiind un război pentru Reîntregirea hotarelor ciopârțite și suturarea dureroaselor plăgi naționale, dar și prilej util pentru emanciparea națională datorită importantelor schimbări sociale și politice prin care trecea Rusia Țarisă în acea perioadă.

Raptul Basarabiei din 1812, politica de deznaționalizare și colonizarea intensă, sistematică au lovit din plin în ființa națională și în identitatea colectivă a românilor de peste Prut, confruntați cu meschinul imperialism țarist, rupți complet de orice legătură firească cu restul Țării, tratați ca pe niște elemente subversive, supuși unor cazne greu imaginabile, jertfiți pentru împlinirea unor scopuri propagandistice și ocupaționiste.

Contrar unor forțe care au întrecut orice limită imaginabilă a rezistenței umane și spirituale, o mână de oameni și o bucată de vatră ruptă din trupul viitoarei Românii, au rezistat mai bine de un secol, încercărilor de stârpire a identității românești.

Rămâne în continuare un prilej de neîntrecută mândrie și perplexitate, curajul, demnitatea și loialitatea aduse adesea până la pragul jertfirii de sine, de care au dat dovadă românii din Basarabia care au luptat cu orice preț pentru salvgardarea românismului. De multe ori, acest preț fiind propria viață…

Menționez importanța colosală a mișcării de trezire a conștiinței naționale conduse de puțina intelectualitate rămasă în Basarabia: profesorii și preoțimea, precum și de diverse alte categorii sociale și profesionale, manifestând aceleași doleanțe de eliberare de sub ocupația țaristă și revenirea la Patria-Mamă, rămânând emblematice celebrele congrese organizate de aceștia în preajma Marii Uniri, cerând obținerea autonomiei Basarabiei, urmate de convocarea Sfatului Țării și, într-un final, votarea Unirii Basarabiei cu România, cu sprijinul și în asentimentul întregului popor român, a soldaților români, a Prim-ministrului Alexandru Marghiloman și, evident, cu ajutorul Regelui Ferdinand I.

Alături de curajoși soldați, profesori, clerici, dar mai ales simpli români iubitori de Patrie, contextul Marii Uniri a scos la iveală mari personalități fără concursul cărora Unirea nu s-ar fi înfăptuit. Voi da câteva nume fără ca enumerarea să fie una exhaustivă: Elena Alistar, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu…

Mișcarea de trezire a conștiinței naționale a avut cel mai mult timp un caracter ascuns, lucrând adesea prin simple slove, prin transmiterea datinilor românești, prin îndărătnicia sinceră și curată de a nu deprinde limba colonizatorilor, păstrând un fond românesc preponderent neștirbit, astfel încât ziua Marii Uniri i-a găsit pe românii din Basarabia, după mai bine de 100 de ani, la fel de neîntinați identitar și dornici de a reveni Acasă…

La 28 iunie 1940, prin Pactul Ribbentropp-Molotov, România pierde Basarabia, alături de nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei. Care au fost consecinţele pierderii Basarabiei pentru România? Dar pentru românii din Basarabia?

Evident, a fost o lovitură extrem de grea dată României, a cărei consecințe nu au fost nici până în prezent înlăturate, ținând cont de faptul că Basarabia nu a mai revenit, astfel cum ar fi firesc istoricește și nu numai, înlăuntrul granițelor românești nu doar la nivel de simplă expectativă, ci de măsură politică cât se poate de pragmatică.

Pactul Ribebentrop-Molotov a fost unul flagrant ilegal, imoral, fără absolut niciun temei, lucru de altfel confirmat și condamnat ulterior, mult prea târziu, de către întreaga societate internațională.

Efectele dezastruosului pact s-au răsfrâns direct asupra soartei Basarabiei, pomenindu-se din nou sub ocupația succesoarei Rusiei Țariste, Uniunea Sovietică, care a transformat Basarabia în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în componența URSS.

Au urmat ani grei de colectivizări forțate, valuri succesive de deportări în masă a elementelor de rezistență culturală și intelectuală, foametea, toate în paralel cu nimicirea identității naționale, rusificarea, stâlcirea limbii române, a valorilor și culturii românești.

A fost o perioadă neagră din istoria Basarabiei, un văl de doliu peste ființa românismului, care a nimicit, fără a face să dispară totuși, identitatea românilor de dincolo de Prut.

Contrar situației care părea fără scăpare, lupta pentru românitate nu a încetat nicio secundă, continuând poate chiar și mai vehement, până în clipa de față, datorită unor adevărați martiri și eroi ai neamului care au știut să reaprindă în sufletele îndoliate ale românilor de peste Prut, candela speranței.

Ne-am recâștigat treptat revenirea la grafia latină, la limba română, la suveranitate și independență, rămânând un singur pas de făcut: Reunificarea!

Când scriu aceste rânduri îmi răsună limpede în minte versurile iubiților Ion și Doina Aldea-Teodorovici: ’’Maluri de Prut’’:

“…Şi din cer întregul loc arată

Ca un rai însângerat la brâu

Vino frate să legăm odată

Malurile tragicului râu.’’

În an Centenar, tema înfăptuirii Unirii cu Republica Moldova este adusă din nou în discuţie. În ce măsură consideri că astăzi Unirea este posibilă?

Indubitabil, trecem printr-un moment istoric cu o încărcătură simbolică extrem de puternică, cu care ar trebui în mod ideal să rezonăm la toate nivelurile societății, a politicului, culturii și a parteneriatelor economice dintre vechile și fostele provincii românești pentru a marca în felul dat, o mai mare conexiune națională.

Tema înfăptuirii Unirii a devenit una actuală, intens dezbătută, excedând cadrul unor melancolice prelegeri istorice, ajungând în casele oamenilor, în dezbateri publice, articole de presă și chiar asumată în cadrul campaniilor electorale și implicit ca program de guvernare de formațiuni politice care și-au proclamat ca scop principal Unirea Basarabiei cu România. Menționez în acest sens Partidul Unității Naționale din Republica Moldova, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Liberal, observând că în ultima perioadă a devenit dacă nu singurul, cel puțin cel mai important și fezabil proiect de țară al Republicii Moldova de la Proclamarea Independenței până acum.

Lucrurile sunt cât se poate de serioase, iar acum asistăm la cea mai mare și eficientă campanie de promovare și militare pentru Reunificarea Basarabiei cu România, căpătând aspectul unor măsuri concrete și a unor decizii asumate la nivelul autorităților publice ale administrației locale prin intermediul programului național al înfrățirilor dintre localități din Republica Moldova cu localități din România și prin semnarea de către primării și consiliile locale și raionale a declarațiilor de Unire cu Patria-Mamă, numărul acestora fiind acum peste 130 și continuând să crească.

În mod ironic, și localitatea președintelui Igor Dodon, Sadova, a semnat recent o declarație de Unire cu România.

Parteneriatele dintre România și Republica Moldova se desfășoară în mod curent, vizând absolut toate sferele de dezvoltare a societății, România rămânând unicul și cel mai important susținător al Republicii Moldova din toate punctele de vedere, fiind un garant prețios al traseului acesteia către valorile românești și, implicit, europene!

Nu e deloc nerealist să presupunem că în curând și Parlamentul Republicii Moldova va deveni un for al deciderii Unirii cu România, fiind un răspuns firesc la reprezentativitatea acestui proiect la nivelul majorității populației, care a încetat să mai fie un simplu ideal, ci o aspirație cât se poate de pragmatică și pe care o susțin la rândul meu cu toată convingerea.

În ce măsură discursul raportat la Unirea cu Republica Moldova riscă să fie preluat şi de către politicienii oportunişti şi populişti?

Mereu marile preocupări și curente de opinie majoritară ale societății au constituit prilej pentru unii politicieni de a câștiga capital politic și, de ce nu, de a-și asigura implicit accederea la guvernare, dar prefer să adopt o poziție dacă nu optimistă, cel puțin echilibrată în această chestiune, punând în balanță totuși eforturile reale și serioase ale unor grupuri de inițiativă civică și a unor politicieni de a căror intenții autentice referitoare la Unirea Basarabiei cu România, m-am convins de-a lungul anilor.

Voi oferi drept exemplu în acest sens pe deputatul român Constantin Codreanu, recunoscut de-a lungul timpului drept un activ militant al Unirii Basarabiei cu România și care a adus această luptă la un for superior, decizional.

În același timp, cum am menționat mai sus, au fost create în Republica Moldova partide politice care promovează direct Unirea cu România, și care au toate șansele să ajungă la viitoarele alegeri parlamentare, în Parlamentul de la Chișinău.

Subiectul Unirii a devenit mult prea important și preocupă un segment al populației din ce în ce mai mare, încât a devenit imposibilă și nedemocratică ignorarea acestuia, riscând ignorarea voinței poporului în cele din urmă, iar politicul trebuie să reprezinte mereu o reflectare a acestei voințe populare, indiferent care este orientarea acesteia, cu condiția, firește, să fie una într-adevăr reprezentativă și benefică societății.

În ce măsură românii de peste Prut îşi doresc Unirea cu România?

Românii de peste Prut sunt mai pregătiți acum ca niciodată să-și dorească Unirea cu România, fapt demonstrat cu prisosință de deschiderea de care au dat dovadă în ultima perioadă la inițiative asumate public prin intermediul forurilor reprezentative de la nivel local, constând în semnarea declarațiilor de Unire cu România și a înfrățirilor dintre localități, din atitudinea pozitivă manifestată față de curentul unionist care a căpătat proporții uriașe și interesul sporit față de pârghiile posibile prin care acest proiect ar putea fi transpus în realitate.

La viitoarele alegeri un important segment electoral va fi reprezentat, cu certitudine, de unioniști.

Urmăresc cu interes dialogul public purtat în acest sens, dezbaterile tot mai frecvente organizate pe marginea acestui subiect, dar și simplele luări de poziții din partea diverselor persoane care dețin sau nu funcții importante, exprimate în mediul on-line, iar constatările sunt de-a dreptul îmbucurătoare: poporul e pregătit pentru Unire!

Recomand cu căldură să urmăriți materialele difuzate de prima televiziune unionistă din Basarabia, 10 TV, care, deși recent înființată prin efortul colectiv al oamenilor cu dare de inimă și dragoste față de Basarabia, a devenit, poate, una dintre cele mai influente posturi TV de peste Prut, aducând în fața ecranelor, subiecte de interes privind realitatea din România, discuții la care sunt invitați analiști și specialiști din diverse domenii supunând dezbaterii constructive, Unirea cu România.

Care sunt obstacolele pe care le identifici în vederea înfăptuirii Unirii?

Singur obstacol, deși nu insurmontabil, este atitudinea de pasivitate și, dacă îmi permiteți, ignoranța de care dau dovadă cei de care depinde până la urmă grăbirea realizării Unirii cu România.

Consider că consultarea poporului prin intermediul unui referendum ar trebui să fie o opțiune demnă de a fi luată în calcul chiar în acest an deosebit de simbolic pentru poporul român, deși mulți continuă să atribuie o influență mai mare decât este cazul, propagandei moscovite care nu a încetat niciodată, urmându-și constant obiectivele imperialiste, dar în ciuda căreia am reușit totuși să ajungem până aici, la a vorbi deschis despre Unire!

Este o manifestare de normalitate, perfect plauzibilă, având precedente chiar în istoria recentă, și mă refer aici la exemplul Reunificării Germaniei din 3 octombrie 1990, ca două state cu aceeași istorie, limbă, tradiții, cultură, despărțite violent și ilegal unul de celălalt, dar în asentiment comun, să-și dorească repararea acestui rău istoric, redevenind un întreg! Basarabia a fost și rămâne o parte din România, indiscutabil!

Cum ar trebui să ne raportăm astăzi la Republica Moldova? Care este lecţia pe care trebuie să o reţinem după acest secol “zbuciumat”?

Astăzi, cred că raportarea la Republica Moldova trebuie să îmbrace forme mai concrete, pragmatice, strategice, în paralel cu promovarea unei deschideri mai mari față de trecutul și viitorul acestei bucăți de pământ românesc și a destinului românilor de acolo.

Trebuie să ne cunoaștem mai bine, iar acest lucru începe prin educarea temeinică a tinerelor generații în spiritul unei frățești atitudini față de cei de neam și de sânge cu ei, pentru că, nu este așa, sângele apă nu se face, iar acest ultim secol a demonstrat cu prisosinț[ acest lucru!

În clipele de față, în Basarabia se duce o luptă despre care foarte mulți nu au habar, deși nu sunt direct vinovați de acest lucru, iar cel mai dureros fapt este să constat prin propria experiență, că mulți români de aici au adevărate prejudecăți legate de noi, românii din Basarabia. Am întâlnit oameni care nu știu că nu mai avem grafie chirilică încă din 1989, sau persoane care cred că vorbim doar rusă sau că suntem rusofili.

Trec foarte greu peste asemenea momente ținând cont de propriile convingeri, de dragostea sinceră și necondiționată față de România și de tulburătoarea conștientizare a sacrificiului de generații făcut de cei care au luptat cu un preț inestimabil pentru cuvântul românesc, pentru a trece Prutul…

Basarabia este România, iar dovada cea mai grăitoare a acestui lucru este faptul că ați reușit să mă înțelegeți și să parcurgeți acest interviu fără absolut nicio dificultate, dând o lovitură de grație tezelor așa-zis moldoveniste, proclamând rușinos o cultură și un popor inexistente.

Chemați Basarabia Acasă! A venit timpul!

“Dar de peste Prut ridică, frate,

Ochii tăi de-a dreptu-n ochii mei.

Le vom face rând pe rând pe toate,

Dacă eu mai vreau și tu mai vrei.”

Cu dragoste,

o româncă din Basarabia.