Acordul de liber schimb între UE şi Japonia va intra în vigoare din februarie
Parlamentul European şi Parlamentul Japoniei au aprobat miercuri, respectiv sâmbătă, tratatul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Japonia, ceea ce creează premisele intrării sale în vigoare de la 1 februarie 2019, informează Reuters.
Cele două mari economii care au decis să renunţe la tarifele vamale în urma negocierilor purtate de Comisia Europeană şi de guvernul nipon strâng laolaltă o treime din PIB-ul mondial.
Acordul de liber schimb încheiat între Bruxelles şi Tokyo reprezintă unul dintre puţinele semnale din ultima vreme că la nivel mondial curentul economic globalist nu s-a stins sub impactul protecţionismului promovat de preşedintele american Donald Trump.
Sursa foto: Captură video EC Audiovisual Service.
fără comentarii
Fii primul care comentează