Camera Comunelor respinge Brexit-ul fără niciun acord
Camera Comunelor a adoptat miercuri un amendament prin care respinge ieşirea din Uniunea Europeană fără un acord care să reglementeze raporturile ulterioare dintre Londra şi Bruxelles. Marţi, camera inferioară a Parlamentului britanic a respins însă pentru a doua oară acordul negociat între cabinetul condus de Theresa May şi Comisia Europeană.
Amendamentul stipulează „excluderea posibilităţii ieşirii Marii Britanii din UE fără acord în orice circumstanţe” şi a fost adoptat cu 321 voturi pentru şi 278 împotrivă.
Moţiunea nu are forţă juridică, dar este de aşteptat ca guvernul britanic să ţină cont de el, după ce acordul negociat cu Comisia Europeană a fost respins răsunător de Camera Comunelor în două rânduri, cu scoruri record împotrivă.
Cea mai plauzibilă variantă în condiţiile voturilor de marţi şi miercuri rămâne amânarea deciziei finale dincolo de data de 29 martie, când conform tratatelor europene, Marea Britanie este obligată să părăsească Uniunea Europeană.
Sursa: Reuters
fără comentarii
Fii primul care comentează