Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 la SNSPA
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) va marca începerea noului an universitar 2019-2020 prin organizarea unui eveniment de promovare a cercetării românești în domeniul integrării europene și a relațiilor internaționale. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 la SNSPA este parte a celei de-a cincea ediții a seriei pan-europene European Researchers Night, celebrată simultan în 350 de orașe din Europa.
Evenimentul este co-finanțat de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare şi Inovare H2020, Marie Skłodowska-Curie Actions (MSCA), și îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare, aducând știința în rândul publicului.
Moderatoare: Lect. univ. dr. Miruna Butnaru-Troncotă
Evenimentul va cuprinde:
– Prezentarea proiectelor cu finanțare europeană derulate de către Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană în perioada 2019-2020;
– Prezentarea principalelor oportunități de cercetare puse la dispoziția masteranzilor DRIIE: stagii de practică în cadrul institutelor de cercetare afiliate DRIIE, proiecte internaționale, mobilitățile Erasmus (în statele membre UE, Asia Centrală sau America Latină);
– Lansarea unui „Ghid de bune practici privind implicarea civică a tinerilor în alegerile europene din 2019” realizat în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+;
– Premierea celor mai merituoși masteranzi DRIIE, a celor mai activi absolvenți și a profesorului anului 2019 la DRIIE.
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 la SNSPA se va desfășura în Sala P03, Parter, între orele 17.00-19.00. Evenimentul este unul public și intrarea este liberă tuturor celor interesați.
fără comentarii
Fii primul care comentează