Războiul din Siria: dileme pentru Turcia, riscuri pentru UE, extincție pentru civilii sirieni

Dezangajarea forțelor occidentale din războiul din Siria a lăsat Turcia singură să navigheze pe apele periculoase ale obținerii unei înțelegeri cu guvernul Assad de la Damasc, cu Rusia și cu Iranul. Inițial, pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan, situația părea a fi una excelentă, în condițiile în care, după lovitura eșuată de stat din iulie 2016, suspiciunile liderului de la Ankara față de aliații occidentali au crescut considerabil și l-au împins spre strângerea surprinzătoare a relațiilor cu Moscova: au fost încheiate imense acorduri energetice, în agricultură și în turism, Turcia a achiziționat sisteme rusești de apărare antiaeriană, întâlnirile bilaterale Erdogan-Putin s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Ce putea fi mai idilic decât împărțirea sferelor de influență în Siria exclusiv între cei doi lideri autoritari de la Ankara și de la Moscova?

De curând însă, Erdogan a aflat pe propria sa piele valoarea promisiunilor rusești. Înțelegerea turco-rusească care stabilea provincia Idlib din nord-vestul Siriei drept o zonă sub controlul rebelilor sirieni sprijiniți de Turcia a fost supusă unui atac devastator al forțelor guvernamentale siriene (în realitate compuse în mare parte din combatanți iranieni și militanți Hezbollah din Liban), sprijinite de constante bombardamente aviatice rusești. În încercarea lor reușită de a obține controlul asupra vitalei autostrăzi M5 care leagă Damascul de Alep, forțele guvernamentale siriene au încălcat grav sferele de influență delimitate în înțelegerile Putin-Erdogan și au ucis în schimburi puternice de focuri zeci de militari turci din posturile de observație aflate în zona de demarcație.

Circa 900.000 de civili sirieni dislocați de reaprinderea conflictului și de distrugerile groaznice provocate de trupele siriene guvernamentale au fugit spre nord, îndurând cu greu frigul la granița închisă turco-siriană. Președintele Erdogan nu poate dispune deschiderea graniței deoarece opinia publică internă se pronunță covârșitor împotriva unui nou val de refugiați sirieni, care s-ar adăuga la cei 3,6 milioane ce viețuiesc deja în Turcia de câțiva ani.

Dilema cu care se confruntă liderul turc este una extrem de dificilă. În ultimii ani și-a alienat aliații occidentali, încât în acest moment doar SUA este dispusă să îi ofere un sprijin limitat, și doar cu interesul de a crea probleme pentru Rusia în Siria, nicidecum din empatie față de interesele turcești. Relațiile cu statele arabe, mai puțin Qatarul, sunt la rândul lor la un minim istoric datorită relației sale cu Frăția Musulmane, poziției turcești în conflictul din Libia, înțelegerilor anterioare cu Iranul și Rusia privind situația din Siria. Recentele negocieri cu Rusia nu au dus nicăieri, Moscova sprijinindu-și loialul aliat de la Damasc să recupereze cât mai mult din teritoriul pe care îl controla în 2011.

Erdogan a amenințat că în cazul în care forțele guvernului de la Damasc nu se vor retrage până la sfârșitul lunii dincolo de zonele de demarcație stabilite prin înțelegerile de la Astana și Soci, Turcia va începe o ofensivă militară pentru atingerea acestui obiectiv. Este oare pregătită economia și așa slăbită a Turciei de criza din ultimii ani să înfrunte sancțiuni economice rusești de felul celor cu care s-a confruntat după doborârea unui avion rusesc în 2015? În caz contrar, este pregătită Turcia să admită că a căzut în capcanele diplomației rusești și să admită eșecul politicii sale siriene?

Dacă aș fi pus să aleg în pielea cărui lider al unei mari puteri de astăzi NU aș vrea să mă aflu în aceste momente, în mod cert acela este Recep Tayyip Erdogan, care are de ales între a-l înfrunta singur pe Vladimir Putin și a ieși cu imaginea puternic șifonată din aventura siriană.

Dacă ar fi să indic un actor care nu are nicio implicare în prezent în Siria, dar care poate suferi teribil de pe urma conflictului de acolo, acela cu siguranță este Uniunea Europeană. Cu cât situația din Siria devine mai dramatică, cu atât presiunea migraționistă asupra Turciei devine mai mare și cu atât șansele ca parte a refugiaților sirieni din Turcia să încerce să treacă în Europa cresc. În cel mai pesimist scenariu, dacă forțele guvernamentale siriene își vor continua avansul în provincia Idlib, celor 900.000 de persoane deja dislocate li s-ar mai putea adăuga aproape încă 2 milioane, bătând în poarta Turciei atât de tare încât răsunetul s-ar auzi până la Bruxelles.

Neîndoielnic, trebuie subliniat în final că indiferent care ar fi repercusiunile pentru state precum Turcia, Rusia, SUA sau membrele UE, cei care suferă cel mai mult sunt sirienii de rând. Există deja informații că circa douăzeci de refugiați au murit de frig implorând deschiderea graniței turco-siriene. Potrivit unui reprezentant al ONU, dacă se vor adeveri cele mai sinistre scenarii, atunci este posibil să asistăm în curând la „cea mai mare poveste de groază umanitară din secolul XXI”.

Sursa foto: Facebook/Syria Civil Defence – The White Helmets