Criza sanitară reprezintă un exercițiu drastic de evaluare a maturității organizațiilor multilaterale europene. Timp de aproape șapte decenii, Alianța Nord-Atlantică (NATO) și Uniunea Europeană (UE) au emanat superioritate și excelență în coordonarea inter-statală și prozelitism în forjarea unității, esențiale pentru lărgirea spațiului lor de influență. Revendicând superioritate organizațională de-a lungul anilor, atât NATO, cât și UE au sporit, involuntar, costurile de imagine pentru fiecare episod de ineficiență. Aceste precondiții au facilitat o predispunere a publicului pentru decepție față de reacții tardive, insuficiente sau dezorganizate din partea organizațiilor respective. Refacerea imaginii lor este eclipsată de urgența restabilirii unei normalități sanitare, social-economice și de securitate publică elementare. Dar acest aspect a nimerit în vizorul adversarilor geopolitici estici, care examinează impactul pandemiei atât asupra rezistenței, cât și a legitimității organizațiilor occidentale. Există semnale clare că criza sanitară aduce cu sine provocări serioase nu doar pentru funcționarea economiei, dar și pentru rezistența ulterioară a democrațiilor de tip occidental.

Necesitățile generate de criza sanitară au evidențiat că statele membre UE pot apela cu ușurință la resursele derivate din apartenența la NATO. Sub umbrela Alianței există mecanisme de răspuns civil mai diverse, operaționale și respectiv mai eficace, decât instrumentele posedate în prezent de UE. Atât pârghiile instituționale ale NATO, cât și asigurarea platformei pentru cooperarea inter-statală, a permis emanciparea unei solidarități euro-atlantice semnificative. “Solidaritatea în acțiune”, după cum o denumește purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a fost observată în multiple ipostaze, dar în lipsa unei mediatizări cuprinzătoare. Alianța are relevanță minimă în acordarea asistenței medicale, deși dispune de medici militari. Dar aceasta are capabilități de transportare, proceduri rapide de achiziție și coordonare a eforturilor statale mai avansate decât cele aflate în posesia UE. “NATO poate salva vieți” pe timp de pandemie, a remarcat șeful diplomației germane Heiko Maas, care vede în implicarea NATO posibilitatea de a “menține ineficiența la minim” (3 aprilie 2020).

Deficiențele decizionale sau limitările instituționale din interiorul UE și NATO sunt studiate cu atenție de Rusia. Aceasta utilizează situația existentă pentru a vedea cum o criză majoră poate impacta viabilitatea proiectelor integraționiste de tip occidental. Un asemenea interes a fost confirmat de către ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a dat de înțeles că pandemia permite o înțelegere mai bună a modului cum “gândesc, în particular, europenii despre UE și NATO”. “Diplomația sanitară” a Rusiei (descrisă în această analiză) desfășurată în Italia elucidează slăbiciunile temporare ale UE, dar, la fel de mult, vizează imaginea NATO. Chiar dacă instrumentele NATO de reacție civilă sunt considerate performante, intervenția rusească în Italia ține să înfățișeze o realitate opusă. Autoritatea Alianței este afectată, deoarece reziliența unui stat membru este atât de fragilă că ajutorul rusesc, indiferent de utilitatea sa reală, a devenit indispensabil. Prins într-o situație dilematică, Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a justificat deciziile Italiei apelând la dreptul “națiunilor de a decide”, lăsând sub tăcere avertismentele legate de substratul de spionaj al ajutorului transmis de Kremlin. Paradoxal, dar în timp ce partea italiană laudă Rusia, sunt publicate dovezi despre războiul informațional rusesc purtat împotriva NATO (NATO, Aprilie 2020). Concomitent, Jens Stoltenberg condamnă ferm agresiunea Rusiei în estul Ucrainei și îi cere explicit să “oprească luptele” (NATO, 2 Aprilie 2020).

NATO sau UE – cine are mecanism de solidaritate mai eficient?

Teoretic, abundența solidarității intra-europene reflectă proporțional puterea identității europene. Potrivit lui Monika Bauhr și Nicholas Charron, “sprijinul cetățenilor pentru redistribuirea [resurselor] în interiorul UE depinde de nivelul de identificare cu Europa”. Cu toate acestea, chiar și în lipsa unui suport identitar comparabil cu cel conferit de cetățenia UE (Tratatul de Funcționare a UE, Art. 20), NATO a stimulat statele membre la acțiuni de solidaritate, deasupra capacităților de mobilizare existente ale UE. De asemenea, ajunsă la o medie de 53% în 16 din 28 de țări membre, popularitatea NATO este sub cea acordată UE (PewResearch, 2019). Conform Eurobarometrului din primăvăra lui 2019, încrederea în UE a atins un rezultat maxim din 1983 încoace – 68% din public vede beneficii în apartenența la Uniune. Aceste linii de comparație arată că, de fapt, altceva decât identitatea geopolitică sau popularitatea organizațională au declanșat o solidaritate tangibilă în interiorul Alianței Nord-Atlantice, slab sesizabile pe linia UE.

Deși UE a lansat măsuri financiare robuste, încă nepuse în practică, ca răspuns la efectele devastatoare ale pandemiei, sunt necesare măsuri politice pentru a restabili încrederea în “mecanismul european de solidaritate”. După cum s-a explicat anterior (în analiza din 24 Martie 2020), solidaritatea europeană, la mod practic, rezidă în disponibilitatea statelor membre de a oferi ajutor reciproc. Deocamdată, instituțiile europene nu dispun de competențe exclusive pentru activa de sine stătător și umple cu conținut substanțial “mecanismul de solidaritate”. Niciodată asistența europeană inter-statală nu a eșuat în asemenea proporții, deoarece ajutorul viza regiuni limitate, fie state individuale, inclusiv în exterior. Este o situație inedită când un șoc se răspândește deodată pe tot spațiul european. Răspândirea simultană a virusului la scară europeană a paralizat aplicarea bunelor practici de solidaritate. Afirmațiile Președintelui Consiliului UE Charles Michel – cum este posibil să arătăm mai multă unitate, […] mai multă solidaritate […]?”– (15 aprilie 2020) – denotă o incertitudine presantă vizavi de idealurile esențiale ale UE, necompromise anterior atât de profund. Doar sporirea coordonării și agrearea unor concesii între Nordul și Sudul Europei pot rezulta într-o solidaritate europeană exemplară, altfel spus, efectivă, împotriva pandemiei și ulterior acesteia.

Cât privește solidaritatea impulsionată de NATO, aceasta nu are la bază declanșarea Art. 5 despre apărarea comună. Lipsesc indiciile unui atac convențional asupra unui membru, iar riscul pandemiei este global. Deși, persoane precum Frederick Kempe, autorul cărții “Berlin 1961: Kennedy, Hrușciov, și cel mai periculos loc pe pământ”, sunt voci convinse de raționalitatea punerii în aplicare a Art. 5. Contrar acestei opinii, alte prevederi ale Tratatului NATO corespund mai mult parametrilor crizei actuale. Astfel, Articolul 3 invocă “reziliența de stat” drept obiectiv de securitate proprie și reciprocă. De fapt, NATO introduce o legătură de cauzalitate între reziliența individuală a statelor membre și “vulnerabilitatea NATO ca un tot întreg”. Din șapte obiective cuprinse în Articolul 3, cea mai apropiată de necesitățile pe timp de pandemie este măsura care prevede “reziliența sistemului de transport”. Anume datorită mobilității nestingherite a forțelor NATO, inclusiv a serviciilor civile, pe tot teritoriul Alianței, este posibilă transportarea facilă a echipamentului medical, medicilor și chiar pacienților infectați de Covid-19 dintr-o țară în altă.

Unii experți, precum Judy Dempsey de la Carnegie Europe, suprapun eșecurile rezilienței NATO și UE, fără a face diferențe între două sisteme distincte de funcționare. Atât UE, cât și NATO dispun de mecanisme de răspuns civil –  Mecanismul European de Protecție Civilă (instituit în 2001) și respectiv Centrul de Coordonare a Răspunsului la Dezastre Euro-Atlantice (EADRCC), operațional începând cu 1998. Dar diferența majoră între acestea este că UE, ca atare, a început să-și dezvolte propriile capacități de prevenire și pregătire pentru situații de criză, complementare la cel naționale, de abia începând cu martie 2019, denumită “rezerva de salvare (“rescEU” reserve). Implicarea acestui mecanism a fost practic invizibilă în cazul crizei sanitare. Parțial, prezența slabă este explicată prin resursele limitate ale statelor membre și necesitatea soluționării câtorva crize concomitent („criza migranților” sau Siria). Identic cu logica de funcționare a mecanismului european, cel euro-atlantic a rezultat, totuși, a fi mai eficient. În timp relativ scurt, NATO s-a specializat în coordonarea eforturilor anti-Covid-19, în spiritul afirmației Secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, despre faptul că “NATO a fost creată pentru a face față crizelor”. Așadar, în perioada 23 martie-17 aprilie, mecanismul NATO a reacționat cu disponibilitate de a ajuta la solicitări recepționate din peste 13 țări membre și partenere, inclusiv din Republica Moldova (deși încă nevalorificată). În fond, solidaritatea trans-atlantică se menține pe un set de capacități logistice, care simplifică coordonarea transportului aerian, achizițiilor sau alocarea donațiilor inter-statale (Vezi Tabelul de mai jos).

Tabel. “Solidaritatea în acțiune” în interiorul NATO

Perioada Țara beneficiară Tipul de ajutor
MartieAprilie Cehia Transportare aeriană (Airlift Capability): Echipament de protecție personală, achiziționat din China.
Martie Slovacia Transportare aeriană: Echipament de protecție personală, achiziționat din China.
Martie Aprilie România Transportare aeriană: Echipament de protecție personală, achiziționat din Coreea de Sud.
MartieAprilie Macedonia de Nord Sistemul operațional de informare despre evoluția pandemiei și donații de echipament medical de la Ungaria, Slovenia, Norvegia, Cehia.
Martie,

Aprilie

Spania Transportare aeriană-terestră și achiziții: Donație de echipament de protecție personală din partea Cehiei, material pentru producție de echipament din Luxemburg, și ventilatoare din Germania, inclusiv achiziții de consumabile medicale efectuate de NATO.
Martie,

Aprilie

Italia Transportare terestră, achiziții, cooperarea cu mediul de cercetare: Donație de echipament de protecție personală din Cehia, achiziție de ventilatoare, producție de echipament respirator folosind imprimarea 3D.
Martie Luxemburg Achiziții: Construcția de spitale improvizate și paturi
Aprilie Cehia, Serbia Cooperarea cu mediul de cercetare: Producția de filtre pentru măștile de respirație.
Aprilie Spania, Italia Transportare aeriană: Donație de consumabile medicale din Turcia.
Aprilie Kosovo Donații: Echipament de protecție personală din partea NATO
Aprilie Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Kosovo Transportare aeriană: Donații de echipament de protecție personală din partea Turciei.
Aprilie Polonia Transportare aeriană: Echipament de protecție personală, achiziționat din China.
Aprilie Norvegia Achiziții: Consumabile medicale.
Aprilie Lituania Dislocare de medici militari din Germania, Croația și Olanda.
Aprilie Bosnia și Herțegovina Donații: Echipament de protecție personală din partea NATO
Aprilie Bulgaria Transportare aeriană: Echipament de protecție personală, achiziționat din China.

Sursa: Compilație elaborată de autor în baza datelor de pe www.nato.int

Recent, UE a reușit să aranjeze achiziții centralizate de consumabile medicale pentru toată Uniunea. De asemenea, ea aplică “programul rescEU” pentru a achiziționa ventilatoare din China, dar și stimulează producția de echipament în interiorul UE. Aceste acțiuni necesită timp pentru a deveni tangibile și respectiv ușor de percept de către public, după cum se observă în cazul NATO.

Republica Moldova – în așteptarea asistenței NATO

Atât țările membre pot beneficia de solidaritatea euro-atlantică exemplificată mai sus, cât și partenerii participanți la Parteneriatul pentru Pace, folosind mecanismul euro-atlantic de solidaritate – Centrul de Coordonare a Răspunsului la Dezastre Euro-Atlantice. Republica Moldova se numără printre cei eligibili pentru asistența euro-atlantică datorită participării în Parteneriatul de Pace (din 1994). Solicitarea de ajutor din partea autorităților moldovenești a fost recepționată de Alianță pe 1 Aprilie. În acel moment, Republica Moldova înregistra 423 de cazuri de infecție și 5 decese. Răspunsul NATO a fost publicat în ziua următoare (pe 2 aprilie 2020), care a transmis imediat apelul către toate statele membre.

Partea moldovenească a solicitat 30 de tipuri de ajutor – de la mănuși și medicamente până la termometre infraroșii și ventilatoare. Unele unități solicitate de Republica Moldova numărau sute de mii sau chiar milioane de unități, cum ar fi costumele de unică folosință (1 milion) sau mănușile de examinare (14 milioane). Din demersul către NATO reiese că pregătirea Republicii Moldova pentru criza sanitară este precară, fiind necesar un ajutor atotcuprinzător.

Totuși, în loc să accentueze necesitățile strategice, cum ar fi echipamentul pentru protecția medicilor, Chișinăul a formulat o solicitare abundentă, de aceea, în consecință – irealistă (NATO, 2 Aprilie 2020). Ucraina și Georgia care, de asemenea, au apelat la NATO pe 23 februarie și respectiv 4 aprilie au avut o abordare mai echilibrată. Acestea au cerut ajutor într-un volum fezabil (Ucraina – 10 tipuri de unități) sau au oferit coordonate bine definite (Georgia). Deocamdată, nici acestea și nici Republica Moldova nu au recepționat asistența solicitată. Motivele pot deriva din nevoile ridicate, concomitente, în majoritatea statelor membre, dar și, din prioritizarea beneficiarilor. Adițional, în cazul Republicii Moldova, după demiterea guvernului pro-occidental al Maiei Sandu (noiembrie 2019), Socialiștii și președintele Dodon au concentrat politica externă pe promovarea statutului de neutralitate, ca element al restabilirii relațiilor strategice cu Rusia. Prin urmare, scăderea calității dialogului politic Republica Moldova-NATO este totalmente nefavorabilă pentru atragerea de simpatii univoce din partea aliaților euro-atlantici.

Calculele Rusiei – doar dezinformare?

Solidaritatea euro-atlantică nu a fost întreruptă de criza sanitară. Cu toate acestea, din datele publicate de Alianță, rezultă că statele membre și partenere au început să contacteze Centrul de Coordonare a Răspunsului la Dezastre Euro-Atlantice după a doua jumătate a lunii martie. Spre exemplu, Ministerul de Interne al Italiei (nu cel al Apărării) a declanșat mecanismul de abia pe 26 martie, la 4 zile distanță de la sosirea asistenței dubioase din Rusia (22 martie). Astfel, în doar câteva zile, pe solul italian au ajuns opt brigăzi mobile de medici și peste 100 de virusologi militari ruși (TASS, 24 Martie 2020). Anvergura ajutorului rusesc – “Cu Dragoste din Rusia” – a trezit imediat suspiciuni vizavi de sinceritatea lui, mai ales după ce jurnaliștii italieni au raportat despre utilitatea extrem de scăzută a ajutorului rusesc, chiar dacă aceasta conținea echipament sanitar utilizabil.

În realitate, ajutorul expediat de Rusia are o compoziție mixtă. Pe lângă medici trimiși să trateze pacienți italieni, de asemenea, a venit personal militar. Ministerul rus al Apărării indică că doar 32 de medici lucrează nemijlocit, ceilalți ar fi antrenați în dezinfectarea localităților italiene – 44 clădiri din 40 localități în Lombardia (Ministerul rus al Apărării, 9 Aprilie 2020). Atât autoritățile italiene, cât și NATO au refuzat să dea explicații cu privire la suspiciunile de spionaj, realizat de Rusia în Italia. Mișcarea echipamentului militar – din Roma spre nordul Italiei – în interiorul Alianței reprezintă un exercițiu util. Ipotetic, în baza datelor colectate în Italia, pot fi planificate alte debarcări ale Rusiei într-o țară euro-atlantică, cu alte scopuri decât acordarea unui ajutor sanitar. Dislocarea echipamentului militar pe sol italian, în interiorul Alianței, permite Rusiei să colecteze date utile. Ipotetic, în baza datelor și a experienței respective, alte intervenții similare ale Rusiei în statele NATO pot deveni tentante.

NATO a figurat printre țintele dezinformării rusești (FPRI, March 2020), în special în legătură cu așa-numita “abandonare” a Italiei, dar destinatarul principal rămâne UE. Concentrarea preponderentă a propagandei rusești pe instituțiile europene nu constituie motiv de relaxare pentru NATO, care trebuie să reevalueze rolul securității informaționale. Publicarea unei liste scurte de contra-argumente ca răspuns la falsurile lansate de Kremlin descalifică potențialul real al Alianței. Cea din urmă se poate inspira oricând din practicile anti-dezinformare, deși încă limitate, ale UE – Grupul de Lucru East Stratcom. Reziliența NATO nu poate fi definită doar de „puterea dură”, iar investirea în „puterea blândă” pare să omită, în prezent, protecția integrității informaționale.

Rusia vrea să renaționalizeze proiectul european, nicidecum nu să-l distrugă, cum și-ar dori în cazul NATO. Admiterea Macedoniei de Nord în Alianță în plină pandemie a iritat Rusia. Aceasta înțelege că lărgirea progresează. Astfel, după Bosnia și Herțegovina, toată atenția se va muta pe Ucraina și Georgia, care din aprilie 2020 și-au aprofundat parteneriatul cu NATO, care prevede exerciții comune în bazinul Mării Negre, partajarea informației despre poziționarea geografică, extinderea participării la studiile militare oferite de NATO etc. Lărgirea NATO spre Est face ca ajutorul Rusiei pentru Italia să devină o misiune importantă de colectare a datelor despre pregătirea și capacitățile de prevenire ale membrilor cheie ai Alianței. Este cert faptul că “solidaritatea în acțiune” a NATO a excelat comparativ cu UE, dar aceasta oricum a rămas în spatele “diplomației sanitare” rusești. De aceea, pe lângă “complementaritatea” agreată recent (UE, 6 Aprilie 2020), cooperarea UE-NATO necesită un program comprehensiv de cimentare a rezilienței intra-europene, pentru a preveni o viitoare intervenție rusească, dar deja în lipsa unei invitații oficiale.

În loc de concluzii

Pandemia reprezintă un experiment viu ce evaluează capacitatea de supraviețuire a structurilor multilaterale occidentale. Atât UE, cât și NATO au în arsenal mecanisme de solidaritate, dar eficiența lor a fost puternic supraestimată și necesită o revizuire inițiată acum și aprofundată posterior crizei sanitare.

Totodată, criza oferă inspirație pentru factorul rusesc, care reiese din realitățile nou-create și își ajustează instrumentele de influență în statele cu apartenență UE-NATO, dar și în vecinătatea comună.

Prezența Rusiei în Italia a umbrit reziliența NATO, ale căror capacități logistice sunt, în prezent, superioare celor europene. Dacă Alianța nu extrage lecții din cazul italian, atunci evenimentele din Crimeea (2014) pot deveni repetitive, inclusiv pe sol euro-atlantic.

Articol apărut pe Info Prim Neo (ipn.md).

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu