Războiul din 2008 și propaganda rusă împotriva Georgiei

Un eveniment fără precedent a avut loc în august 2008 – pentru prima dată din 1979 trupele ruse au trecut granițele naționale și au atacat un stat suveran. Acest atac a fost o consecință în principal a dezvoltării negative a relațiilor Rusiei cu Georgia și, mai important, a relațiilor Rusiei cu Occidentul.

La urma urmei, ceea ce părea să fi început pe teritoriul Georgiei, în Osetia de Sud, a devenit rapid cea mai semnificativă criză a securității europene din ultimii zece ani, în acel moment. Acest război a fost o surpriză pentru întreaga lume. Pașii făcuți de conducerea Federației Ruse după recunoașterea independenței kosovare de către Occident din luna februarie 2008, precum și Summit-ul NATO de la București din aprilie, au adus Caucazul la un nou nivel de importanță strategică.

La câteva luni după aceste evenimente, întreaga lume, inclusiv analiștii, s-au concentrat mai mult pe urmele războiului decât pe războiul în sine și pe evenimentele inițiale. Dar orice analiză a efectelor războiului este modelată în mod necesar de narațiunea pe care o obținem de la evenimentele în sine și, mai ales, din contextul lor istoric mai profund. Pentru a înțelege războiul este necesar să înțelegem evoluția relațiilor ruso-georgiene și, la fel de important, relațiile Georgia-Rusia cu Occidentul, în special în ultimele două decenii.

Războiul din Abhazia din 1992-93, în timpul căruia etnicii abhazieni au scos o parte din nord-vestul Georgiei de sub controlul Tbilisi, este un eveniment în mare măsură uitat în lumea occidentală, în ciuda puternicii izbucniri a conflictului înghețat din august 2008. Ținând cont de narațiunea caucaziană, și anume percepțiile individuale ale fiecărui grup etnic, sunt viabile argumentări atât în ​​sprijinul unității Georgiei, cât și al autonomiei abhaziene. Tensiunea etnică dintre abhazieni și georgieni a fost cu siguranță prezentă, deși aceasta nu a fost o cauză suficientă a conflictului.

Acțiunile desfășurate în 1992 ar fi putut fi cauzate de implicarea haotică a Rusiei în conflictul de transformare a tensiunilor în violență. Încetarea ostilităților din partea Rusiei a însemnat că pricina și efectul conflictului au rămas înghețate doar pentru a fi dezghețate grav, de fapt, cincisprezece ani mai târziu.

Conflictul din 1992-1993 dintre Georgia și Abhazia iese la suprafața istoriei ca unul dintre cele mai sângeroase și mai puțin rezolvate dintre acele numeroase conflicte cauzate de prăbușirea Uniunii Sovietice. Drept urmare, acesta a provocat zeci de mii de victime și a dus la strămutarea a aproximativ 250.000 de oameni. Această dispută a persistat fără incidente grave, sub forma unui „conflict înghețat” până în 2008, când intervenția militară rusă pe scară largă din Georgia a aprins din nou ostilitățile și a dus la recunoașterea unilaterală de către Moscova a Abhaziei ca stat independent.

În ciuda presiunii mari, în toate modurile posibile, a Federației Ruse asupra comunității internaționale și a încercării de a promova în presă evenimentele din august 2008 în lumina intereselor proprii, totul a fost clar – chiar și fără a intra în detalii despre dreptul sovietic, georgian și internațional – era sigur că Georgia nu a atacat Osetia de Sud, pentru că, în afară de faptul că Georgia nu a fost prima care a deschis focul, acest lucru ar fi imposibil din motive tehnice, deoarece nu a existat un stat cu numele de Osetia de Sud la 8 august 2008. Osetia și Abhazia erau provincii pe teritoriul Georgiei, cu statut incert (Apropo, observăm că Rusia a recunoscut independența acestor state doar la 26 august 2008.)

Georgia a fost învinsă din trei motive, legate între ele: în primul rând, separarea sa de facto a devenit acum una juridică, întrucât Rusia a recunoscut Osetia de Sud și Abhazia ca state presupus independente, declarându-și disponibilitatea de a le apăra; în al doilea rând, perspectivele Georgiei de a adera în cele din urmă la Uniunea Europeană și la NATO au fost amânate la nesfârșit, deoarece după aceste evenimente, Georgia nu va putea îndeplini criteriile de aderare la Uniunea Europeană pentru o lungă perioadă de timp sau va fi recunoscută ca un stat instabil, care poate aduce daune securității NATO. În al treilea rând, a fost redusă la minimum încrederea în conducerea politică din Georgia.

După o lungă perioadă de timp în care a fost posibil ca toate țările să-și dea seama ce s-a întâmplat, a devenit clar că, la acea vreme, propaganda rusă a fost eficientă doar în ​​Rusia. O dovadă a acestui fapt este că multe state nu au recunoscut încă Osetia de Sud și Abhazia. Deși, se pare că războiul purtat de Rusia nu s-a încheiat nici cu conflictul înghețat, nici cu teritoriile jefuite și nici cu ultima împușcătură, Federația Rusă continuă să discrediteze Georgia…

În 2018 s-a pus întrebarea – „Cine a început războiul?” Guvernul Georgiei a intrat într-o competiție cu Rusia pentru a readuce în discuție această problemă din considerente istorice. A existat un alt răspuns retoric la această întrebare – „Imaturitatea noastră intelectuală sau trădarea?” Nu a fost necesar să căutăm sursa unei astfel de ideologii, deoarece astfel de afirmații coincid cu retorica Moscovei, care nu a pierdut ocazia de a dezinforma lumea din jur.

Războiul georgiano-abhazian din 1992-93, care a cauzat consecințele de astăzi, poate fi cel mai bine înțeles ca rezultat al mișcărilor de eliberare națională paralele care s-au contrazis reciproc, și anume, georgienii și-au afirmat independența față de controlul rus, în timp ce abhazienii au căutat mai aproape legăturile cu rușii pentru a-și afirma independența față de controlul georgian.

Dezintegrarea zbuciumată a Uniunii Sovietice, caracterizată printr-o perioadă semnificativă de tranziție și o schimbare politică la Moscova, a determinat Rusia să profite de tensiunile istorice și, pentru a-și atinge obiectivele, adică să-și crească teritoriul sau dorința de a reconstrui treptat teritoriul imperiului, a lansat un război. În același timp, este dificil să nu observăm narațiunea deja formată a acestei țări, care încearcă să devină eliberatoare în orice situație: să fie o protecție împotriva georgienilor, împotriva ucrainenilor care subjugă rușii, care îi amenință cu pierderea credinței, valorilor naționale, și, în schimb, permit – homosexualitatea, incestul, stilul de viață desfrânat. Doar Rusia poate să salveze aceste popoare, potrivit discursului istoric promovat insistent.

Fără să-și atingă toate scopurile în 2008, deoarece nimeni nu a crezut în poveștile Rusiei, Moscova continuă războiul informațional, atacând ideea de stat georgian, transformând Tbilisi într-un inamic al lumii ruse, îl discreditează, intervine în viața politică, iar Georgia este un exemplu de manual în acest sens.

Luând în considerare evenimentele recente și argumentele de propagandă privind credința comună (o armă în mâinile Rusiei), analizând stereotipurile sociale și temperamentul fiecărei națiuni se reușește întrucâtva adormirea rațiunii colective prin consolidarea imaginii de salvator a statului agresor. Ne întrebăm și noi – „Vorbim despre imaturitate intelectuală sau despre trădare?”

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale  „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 29 aprilie 2020, în regim de videoconferință, publicat inițial de Agenția BucPress.  

Sursa foto: Facebook/Georgia About