Acordul Merkel-Macron de 500 mld. euro pentru redresarea economică a UE: triumful solidarității sau improvizație ineficientă?

Acordul anunțat luni de liderii binomului germano-francez al UE, Angela Merkel și Emmanuel Macron, potrivit căruia Uniunea va atrage 500 miliarde de euro de pe piețele financiare, garantați în comun de toate cele 27 de state membre, care vor fi distribuiți apoi drept granturi de investiții pentru redresarea economiei europene, afectate de criza indusă de noul coronavirus, a fost salutat de mare parte a politicienilor europeni și a presei drept un pas istoric în sensul manifestării unei reale solidarități europene și al realizării unei mai profunde integrări europene.

În realitate, acordul reprezintă o măsură prudentă, minimă necesară pentru salvarea UE în fața crizei economice care amenință construcția politică europeană, în acord cu ceea ce pregătea deja Comisia Europeană sau cerea Parlamentul European (ba chiar sumele vehiculate de aceste instituții erau mult mai mari: o mie sau două mii de miliarde de euro).

Ceea ce propun Merkel și Macron nu este deloc revoluționar. Comisia europeană se va împrumuta de pe piețele financiare pentru a obține cei 500 de miliarde de euro, iar statele membre garantează că acești bani vor fi dați înapoi creditorilor, atât cele din nord, cu datorii naționale mici, care se pot împrumuta individual la dobânzi foarte mici, chiar negative, precum Germania, Olanda, Austria, Suedia și Finlanda, cât și cele din sud, cu datorii naționale mari, care singure nu se pot împrumuta decât cu dobânzi foarte mari, precum Italia, Grecia, Spania, Portugalia și Irlanda. Banii strânși astfel vor fi dați sub formă de granturi, cu prioritate către țările și regiunile cele mai afectate de criza economică produsă de coronavirus, granturi care vor fi condiționate de folosirea banilor în investiții care țin cont de țintele europene de digitalizare și ecologizare a economiei și a căror implementare va fi monitorizată de Comisie ca în cazul altor fonduri europene.

Sursa foto: bundesregierung.de

Soluția aceasta a mai fost folosită parțial la o scară mai redusă (vezi inclusiv recenta schemă SURE pentru susținerea locurilor de muncă în statele membre), deoarece conform tratatelor europene, Comisia are într-adevăr dreptul să se împrumute în situații excepționale. Ea este o cale de mijloc între ceea ce ofereau statele din nord și ceea ce doreau statele din sud.

, deoarece conform tratatelor europene, Comisia are într-adevăr dreptul să se împrumute în situații excepționale. Ea este o cale de mijloc între ceea ce ofereau statele din nord și ceea ce doreau statele din sud.

Statele din nord doreau folosirea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), vehicul de finanțare înființat în 2012 ca urmare a crizei financiare din 2008, prin care în trecut au fost împrumutați bani de pe piețele financiare, folosindu-se garanții comune ale unor state membre, bani care mai apoi au fost oferiți statelor aflate în necesitate tot cu titlu de împrumut, dar numai în schimbul obligației de a derula programe de reforme economice extrem de dure și de nepopulare (tăieri de salarii și pensii, majorări de taxe, privatizări de întreprinderi de stat etc.), cel mai cunoscut fiind cel derulat în Grecia. Statele din sud au respins categoric această soluție, chiar dacă cele din nord susțineau că, de această dată sunt dispuse să relaxeze foarte mult condițiile de atribuire a împrumuturilor ESM, dat fiind că actuala criză nu se datorează unui management defectuos al finanțelor publice de către statele din sud.

Statele din sud propuneau în schimb emisiunea de coronabonduri sau eurobonduri, ceea ce însemna că Banca Centrală Europeană s-ar fi împrumutat de pe piețele financiare folosind obligațiunile denumite astfel, garantate practic de toate statele membre UE. Mai departe, BCE ar fi împrumutat la rândul ei din aceste fonduri statele care au nevoie disperată de bani, iar acestea ar fi avut posibilitatea să folosească acești bani exact ca orice alți bani din bugetele lor naționale. Dacă aceste state din sud ar fi încercat să se împrumute ele însele, dobânda ar fi fost foarte mare, prin acest mecanism în care există garanții inclusiv de la statele din nord, dobânda este mult mai mică. Pe lângă dobânda mult mai mică, statele din sud privilegiau acest mecanism și pentru că se puteau folosi de banii atrași fără să fie nevoite să îndeplinească condiții draconice. Statele din nord s-au opus puternic și acum, ca întotdeauna, acestui mecanism, argumentând că el nu este permis de tratatele europene și că, dacă până la urmă un stat sudic ar intra în faliment, banii contribuabilului german sau olandez ar urma să fie folosiți pentru a plăti o datorie făcută fără înțelepciune de statul grec sau italian.

Comparând soluția împrumuturilor prin ESM cu soluția coronabondurilor, cele două poziții opuse de negociere adoptate inițial de statele din nord și de cele din sud, se vede că soluția planului de redresare de 500 mld. euro, garantat prin bugetul european și constituit din granturi se află undeva la mijloc. Statele din nord ajung să fie cumva garanți pentru datoriile celor din sud, dar vor avea un mecanism de control destul de bun asupra folosirii banilor, în niciun caz însă la fel de aspru ca cel pus la dispoziție de ESM.

Oricum, mai este mult până pe departe. În vreme ce statele din sud s-au declarat preliminar de acord cu noul plan anunțat de Merkel și Macron, cele din nord, în special Austria, sunt gata să i se opună. Eficacitatea și echitabilitatea acestui fond de redresare de 500 mld. euro va depinde în mare măsură de forma lui finală și de condițiile de accesare a granturilor: există riscul real ca grosul acestor bani să ajungă la mari companii transnaționale, în loc să sprijine pe cei care vor avea cea mai mare nevoie de ajutor în vremurile de recesiune care se anunță: întreprinderile mici și mijlocii, infrastructurile și sistemele publice, cetățenii europeni vulnerabili.

La final se pune întrebarea de ce totuși Angela Merkel și-a dat ok-ul pentru un plan care contrazice parțial poziția de principiu a Germaniei că nu va garanta datoriile altor state europene cu economii mai puțin competitive. Ei bine, sunt mai multe răspunsuri aici: 1) acest mecanism îi permite să susțină în fața cetățenilor germani, și-așa predispuși pentru mai multă solidaritate decât de obicei în contextul crizei noului coronavirus, că în realitate nu este vorba de susținerea datoriilor altor țări, ci de o investiție importantă în viitorul digital și ecologic al Europei; 2) aflată la finalul carierei ei de cancelar al Germaniei, ea încearcă să facă un ultim pas înainte pe calea integrării europene și să își definitiveze astfel moștenirea istorică pentru construcția europeană, al cărei lider de facto a fost în ultimii 15 ani; 3) a înțeles că în lipsa unor măsuri mult mai serioase decât cele luate în contextul crizei financiare din 2008, există șanse reale de falimentare a statelor din sud și, implicit, de destrămare a Uniunii Europene, uniune al cărei principal beneficiar este indiscutabil Germania.

Ironia este că acordul prezentat luni cu surle și trâmbițe, care la o analiză mai atentă se dovedește nici foarte inovator, nici masiv, s-ar putea să nu fie suficient pentru a îndepărta riscul destrămării UE, iar Germania s-ar putea să fie nevoită a face noi concesii în contextul actualei crize economice.

În plus trebuie spus clar: chiar dacă acordul acesta valabil temporar ar trece UE și peste această criză, el nu rezolvă pe termen lung principala problemă  a Uniunii, respectiv existența unei uniuni monetare depline neînsoțite de o similară uniune fiscală.