Consiliul European a decis/ Sancțiuni pentru Belarus, amenințări pentru Turcia
Liderii de state și de guverne ai țărilor membre UE au decis în noaptea de joi spre vineri în cadrul unui Consiliu European axat în special pe probleme de politică externă să impună în sfârșit sancțiuni împotriva oficialilor din Belarus implicați împotriva protestatarilor contra regimului dictatorial al președintelui Lukașenko. Sancțiunile împotriva Belarusului au fost adoptate la aproape două luni de la fraudarea alegerilor din fosta țară ex-sovietică și începutul protestelor de stradă după ce Ciprul a fost convins să nu mai blocheze o asemenea măsură prin adoptarea unei declarații comune a UE în care Turcia este chemată să își rezolve diferendele maritime cu Nicosia și Atena pe cale amiabilă, în caz contrar fiind amenințată cu adoptarea unor sancțiuni.
„În cazul unor noi acțiuni unilaterale sau al unor provocări care încalcă dreptul internațional, UE va folosi toate instrumentele și opțiunile pe care le are la dispoziție”, se arată referitor la Turcia în concluziile Consiliului European de joi, alături de un citat din Tratatul UE privind implementarea de sancțiuni.
Formula de compromis a fost adoptată după ce poziția conciliatoare a Germaniei, care vede Ankara drept un pilon important al politicii europene în domeniul migrației, a fost schimbată parțial de abordarea mai dură a președintelui francez Emmanuel Macron.
Franța are ambiții importante în bazinul mediteranean și sprijină Ciprul și Grecia în disputa lor cu Turcia privind delimitarea spațiilor economice exclusive din Mediterana Orientală, acolo unde au fost descoperite importante cantități de hidrocarburi.
„Nu ne putem reangaja în dialog cu Turcia dacă îi permitem să depășească niște linii roșii. Trebuie să arătăm tărie și limpezime”, a precizat Macron la conferința de presă.
Totuși, Turciei îi este oferită și perspectiva cooperării, Consiliul European fiind deschis pentru modernizarea uniunii vamale și consolidarea schimburilor comerciale cu Ankara, precum și pentru discuții privind o formă simplificată de acces în UE pentru cetățenii turci, preliminară unei eventuale eliminări a vizelor.
În privința sancțiunilor pentru Belarus, acestea încep de vineri, dar nu îl vizează încă pe președintele Lukașenko. Președintele francez Emmanuel Macron a precizat că această păsuire este făcută cu rolul de a-l convinge pe liderul belarus să accepte medierea internațională între el și opoziție.
Nu în ultimul rând, liderii europeni au condamnat escaladarea ostilităților din Nagorno-Karabah dintre Armenia și Azerbaijan, precum și tentativa de asasinat a opozantului rus Alexei Navalnîi.
fără comentarii
Fii primul care comentează