Acordul economic al UE cu China este mort pentru moment. Pe când și Nord Stream 2?

SUA a reușit să împiedice decisiv ratificarea acordului economic pentru investiții încheiat de Uniunea Europeană cu China la finele lui 2020, care prevedea în principal un acces mai mare al produselor europene pe piețele chinezești în schimbul unei deschideri mai largi a Europei în fața investițiilor din superputerea asiatică.

În pofida bâlbelor din partea reprezentanților Comisiei Europene, este tot mai evident că mesajele venite de la Bruxelles în ultima săptămână denotă faptul că ratificarea necesară a acordului de către parlamentele naționale europene și de către Consiliul European este blocată deocamdată la nivelul executivului comunitar. Suspendarea de facto a ratificării este o urmare a sancțiunilor europene aplicate mai multor indivizi și instituții chinezești implicate în funcționarea lagărelor de reeducare a uighurilor din provincia chineză Xinjiang, cărora Beijingul le-a răspuns cu contra-sancțiuni împotriva mai multor oficiali comunitari și naționali din UE.

Deși în presă au fost scăpate puține informații despre acest subiect, nu trebuie să fie nici un dubiu că deteriorarea relațiilor diplomatice dintre UE și China este în mare măsură responsabilitatea SUA.

La finalul anului trecut, interesele economice ale marilor grupuri industriale germane și franceze prevalau în mod clar în abordarea pozitivă a Bruxelles-ului adoptată față de Beijing. Imediat după semnarea acordului economic dintre UE și China, SUA a început o campanie viguroasă pe tema sancționării măsurilor chineze împotriva minorității uighure: în ianuarie, administrația Trump definește aceste măsuri drept „genocid”, în ianuarie și februarie sunt votate de cele două camere ale Congresului acte normative prin care este consolidată interdicția privind folosirea bumbacului și roșiilor produse în Xinjiang, în martie, SUA introduce sancțiuni individuale pentru oficiali chinezi, în același timp cu Regatul Unit, UE și Canada, cu doar o zi înainte ca secretarul de stat Anthony Blinken să viziteze Bruxelles-ul.

Uniunea Europeană s-a angajat foarte timid pe calea deschisă și solicitată de SUA, sancțiunile sale din martie fiind moderate. Răspunsul disproporționat al Beijingului a făcut însă ca balanța să se schimbe și lobby-ul industrial german și francez să piardă teren decisiv în fața avocaților europeni ai unei abordări dure în relațiile cu o Chină tot mai asertivă geopolitic și mai disprețuitoare față de respectarea drepturilor omului. Mai mulți membri ai Parlamentului European și ai unor parlamente naționale precum cel din Olanda au promis că nu vor ratifica niciodată acordul economic dintre UE și China.

Curentul împotriva acordului a devenit brusc atât de puternic în Europa, încât pare de neconceput acum inclusiv pentru Comisie să meargă înainte cu ratificarea acordului ce fusese prezentat ca o mare victorie diplomatică a Beijingului împotriva unității transatlantice.

Succesul SUA în blocarea apropierii chinezo-europene creează speranțe că o abordare la fel de fermă și de dibace din partea Washington-ului ar putea stopa și celălalt mare proiect care pune sub semnul întrebării unitatea euroatlantică și amenință securitatea estului Europei: Nord Stream 2. Rămâne însă de văzut dacă aceste speranțe se vor materializa în contextul în care acest proiect nu depinde atât de mult de nivelul comunitar, ci mai degrabă de cel național și mai cu seamă de scena politică din Germania.