România și alte opt state membre cer ca regulile UE privind deficitul bugetar să nu se aplice cheltuielilor militare
Nouă state membre, printre care și România, solicită Uniunii Europene să nu ia în considerare cheltuielile militare atunci când monitorizează respectarea menținerii deficitului bugetar sub pragul de 3%.
Cele nouă țări care solicită această măsură pentru a putea face față necesității de consolidare militară în contextul războiului declanșat de președintele rus în Ucraina sunt: Italia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovenia.
Informația a fost confirmată luni, cu trei zile înaintea întâlnirii informale de la Versailles în care liderii UE vor discuta despre reducerea dependenței energetice a Europei de Rusia și întărirea capacității de apărare a statelor europene.
Sursa: Politico
fără comentarii
Fii primul care comentează