Republica Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național

Datorită statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, acordat la Bruxelles în luna iunie, Republic Moldova are oportunitatea de a progresa mai ușor și repede pe calea reformelor. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea țării, dar, totodată, și indispensabile pentru ca accederea la UE să fie fezabilă într-un viitor cât mai apropiat. Meritele pentru obținerea acestei candidaturi îmbină câțiva factori majori, precum: impactul reacției occidentale la agresiunea rusească împotriva Ucrainei (IPN, Iunie 2022), rezultatele implementării Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în anii 2014-2021 și imaginea pozitivă a guvernării moldovenești.

Primo, fără războiul lansat de Rusia, orice discuție despre lărgirea UE spre Est s-ar fi ciocnit de rezistența statelor membre sceptice, precum Franța, Olanda, Denamarca și chiar Germania. Secundo, foarte puțini la Bruxelles ar fi luat în serios cererile de aderare transmise de „trio-ul asociat”, din care face parte Republica Moldova, dacă acestea nu ar fi, de aproape 8 ani, în proces de implementare a acordurilor de asociere. Prin intermediul acestor acorduri, multe aproximări la legislația europeană sunt deja în plină derulare, cu efecte asupra politicilor sectoriale naționale. Și, tertio, este practic improbabil faptul că Republica Moldova ar fi transmis solicitarea de aderare și că UE ar fi examinat-o cu repeziciune și rezultat favorabil, dacă la guvernare ar fi fost actori pro-ruși sau forțe politice influențate de interese oligarhice. Faptul că guvernarea de la Chișinău este credibilă în ochii Occidentului i-a permis Republicii Moldova să se alăture Ucrainei, evitând soarta Georgiei, care a primit statutul de „candidat potențial” din cauza subminării instituțiilor democratice, exercitată în prezent de către oligarhul Bidzina Ivanișvili.

Ca apropierea de UE, posibilă grație candidaturii, să înceapă să producă schimbări la nivel instituțional cu efecte politice și economice pozitive, guvernanții trebuie să depășească limitările generate de crize, folosind o guvernare bazată pe incluziune, transparență și meritocrație. Popularitatea imensă a Maiei Sandu în Occident sau supremația Partidului Acțiune și Solidaritate în legislativ pot fi folosite pentru a impulsiona agenda reformelor. Însă în atenție trebuie scoase domeniile de politici fundamentale, multe dintre care au fost indicate în evaluarea Comisiei Europene, în baza căreia Republica Moldova a primit undă verde pentru candidatura UE. În condițiile în care reforma justiției stagnează, sectorul agricol este în pană, rata înaltă de infecție cu COVID-19 reînvie, refugiații ucraineni necesită resurse noi, situația din sectorul gazelor naturale generează datorii noi, iar inflația devine incontrolabilă, autoritățile își irosesc legitimitatea politică, și așa subțiată, pentru a realiza reforme de importanță secundară („reforma universităților”). Cu alte cuvinte, guvernarea eșuează să înțeleagă că pe timp de criz(e)ă instituțiile statului trebuie să se ocupe de probleme urgente, în loc să se extindă peste domenii irelevante pentru interesul public și cel național de moment. Agenda reală a populației și cea politică a guvernării trebuie sincronizate pentru a nu crea contradicții și a reduce căderea popularității uneia din cele mai integre guvernări pro-UE în toți anii de independență ai Republicii Moldova. În caz contrar, eșecurile guvernării vor afecta în lanț nu doar imaginea guvernării, dar și pe cea a partenerilor europeni. Cei din urmă vor trebui să-și asume o parte din responsabilitate pentru acțiunile guvernării de la Chișinău, deoarece ei îi oferă ajutor financiar fără a impune condiționalități ce ar permite o presiune calitativă și benefică minimală.

Reforme rapide versus reforme calitative

Crizele cu care se confruntă concomitent regiunea din care face parte Republica Moldova și respectiv UE indică asupra faptului că aderarea la UE nu poate fi tratată nicidecum drept obiectiv rapid din varii motive.

În primul rând, atenția geopolitică a UE este pe oprirea războiului rusesc împotriva Ucrainei și soluționarea multiplelor ramificații generate de acesta (refugiați, reconstrucție, rute alternative pentru exportul de grâne etc.). Evident, mecanismul extinderii este în mișcare, dar acesta nu produce deocamdată efecte majore nici măcar pentru state (de dimensiuni relativ mici) care se află în negocieri de accedere de mult timp (Muntenegru din 2012 și Serbia din 2014). Aderarea la UE durează în timp și necesită progrese majore, chiar dacă deseori acest subiect se decide reieșind din calcule politice.

În al doilea rând, partea moldovenească are de îndeplinit cerințe. Deocamdată e vorba de 13 condiții care arată ca o precondiție pentru a avansa aprofundarea relațiilor cu UE, având în vedere candidatura obținută. Majoritatea cerințelor impuse sunt fie prea generale (lupta împotriva corupției etc.), fie extrem de complexe (reforma administrației publice locale). Din acest considerent, este prematur ca guvernarea să înceapă discuția despre eventualitatea negocierilor de aderare. În loc de a grăbi sau, și mai grav, de a forța reformele, autoritățile pot face o auto-evaluare critică, folosind rezultatele chestionarului transmis anterior UE, pentru a stabili pași concreți și termene limită realiste pentru atingerea lor, până în decembrie 2022 și după această dată. Dacă Bruxelles-ul își dorește schimbări calitative, atunci nu va pune accentul nicidecum pe viteza reformelor, ci pe sustenabilitatea și ireversibilitatea lor. Acest lucru va contribui la reducerea polarizării pe criterii geopolitice. Populația va aprecia pozitiv schimbările realizate în mod eficace și cu randament adecvat, asociindu-le cu integrarea europeană.

Un al treilea aspect care contează este combinarea mecanismelor noi și vechi de relaționare cu UE. Mai exact, trebuie găsite soluții creative pentru a combina acțiunile legate de implementarea Acordului de Asociere cu UE cu realizarea cerințelor solicitate pentru a putea apropia Republica Moldova ulterior de negocierile de aderare. Aceasta ar însemna că Agenda de Asociere și programele naționale de implementare a Acordului de Asociere trebuie sincronizate de o manieră echilibrată, cu accentul pe îndeplinirea celor 13 condiții. Până la deschiderea negocierilor de aderare, transpunerea acordului cu UE servește ca platformă unică pentru racordarea legislației și practicilor naționale la cele europene.

Nu în ultimul rând, cel de-al patrulea aspect important vizează reținerea guvernării de la politizarea procedurilor legate de candidatura pentru aderarea la UE. Recent, guvernarea a sugerat că formarea viitoarei echipe de negociatori moldoveni ar putea fi posibilă, în funcție de progres, mai aproape de anul 2024. Atunci urmează să aibă loc alegerile prezidențiale, la care actualul Președinte Maia Sandu va candida pentru realegere. Dacă intenția guvernării este de a croi reformele, cerute de UE, sub necesitățile sale electorale, atunci vor spori inevitabil riscurile legate de transparența și incluziunea redusă în procesul de realizare a reformelor. Calendarul electoral de partid nu trebuie prioritizat în detrimentul reformelor calitative, în primul rând, pentru că ar putea genera rezistență sau reacții din partea publicului, care din cauza crizelor curente continuă să se pauperizeze, devenind tot mai vulnerabil la chemări populiste anti-europene.

Risipirea popularității versus necesitatea unui dialog național

Spre deosebire de mulți parteneri externi, publicul moldovenesc judecă performanțele guvernării nu după intențiile sale nobile, ci după rezultate și acțiuni concrete legate de diminuarea efectelor crizelor curente. Deși în termeni practici, guvernarea adoptă măsuri care vin să limiteze impactul urgențelor care se multiplică, aceasta manifestă niște handicapuri structurale. Acestea țin de lipsa completă a dorinței de a stabili o cooperare interpartinică cu forțele (din mediul extra-parlamentar) alcătuite din adepți pro-UE ai reformelor. Cu excepția unor reprezentanți ai societății civile, cooptați în continuare de către guvernare pentru a neutraliza critica politicilor de guvernare și a achiziționa o anumită doză de legitimitate în procesul de reformă, partidul de la guvernare este într-un soi de singurătate politică acasă. Motivul acestei auto-izolări nu este neapărat și exclusiv de ordin geopolitic, ci mai degrabă derivă din stilul necooperant de guvernare al PAS, transmis prin moștenire de la președintele Maia Sandu. Anume din acest considerent, sprijinul politic acordat de UE și alți parteneri occidentali a jucat un rol salvator pentru guvernare, care până acum a reușit să evite proteste în masă. Chiar și așa, ultimele sondaje arată că activitatea externă prolifică a Maiei Sandu nu mai este în stare să compenseze declinul în popularitatea PAS-ului, estimat la o intenție de vot de 22.6% comparativ cu 26.3% pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

Este contraindicat ca statutul de țară candidat pentru UE să fie lăsat să devină un subiect de diviziune națională. Fără orișicare dubiu, guvernarea a gafat atunci când a inclus un număr limitat de actori (câteva organizații non-guvernamentale și un număr necunoscut de persoane din diasporă, unii dintre care au făcut campanie electorală pentru PAS) în procesul de completare a chestionarelor UE, în timp ce majoritatea absolută a fost exclusă din proces. Învățând lecții obligatorii din această experiență nefastă recentă, guvernul ar trebui să creeze o platformă națională pentru aderare la UE deschisă oricărui actor interesat, indiferent de faptul dacă o susține cu ardoare această opțiune geopolitică sau o critică. La această platformă trebuie invitați actori din administrațiile publice locale, UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană (mediul de afaceri, etc.). În acest fel, funcționarii publici de nivel local, organizațiile non-guvernamentale locale („grass roots”), asociațiile de business sau antreprenorii individuali pot fi antrenați în discuții despre obiectivele curente ale guvernării în dialogul cu UE. Astfel, va fi alimentată încredere publică în actul guvernării, ceea ce poate de asemenea relansa sprijinul pentru UE (acum la circa 53%).

Mai mult decât atât, o asemenea platformă națională va invalida orice argument legat de impunerea unei agende străine prin ignorarea suveranității naționale sau în lipsa unui referendum. Asemenea idei aparțin opoziției pro-ruse (Blocul Comuniștilor și Socialiștilor) și unor reprezentanți ai legislativului autonomiei găgăuze. Dacă guvernarea PAS-Sandu va ignora în mod repetat atât forțele pro-UE alternative din afara parlamentului, cât și rivalii politici cu opțiuni geopolitice distincte, atunci statutul de candidat pentru UE poate fi compromis. În schimb, dialogul cu aceștia ar putea ajuta la desființarea miturilor anti-UE, sporirea incluziunii politice și familiarizarea publicului larg cu particularitățile procesului de avansare de la statutul de candidat UE la deschiderea negocierilor de aderare.

În loc de concluzii…

Deschiderea unui dialog politic național pe marginea integrării europene trebuia deja să existe. Acum o asemenea platformă este și mai importantă, deoarece poate reuni toate forțe politice pro-europene, dar și asigura canale de comunicare constructive pe tematica europeană cu actorii politici locali (UTA Găgăuzia, municipiul Chișinău etc.), reprezentanții societății civile (evitând orice tip de selectivism politizat), mediul de afaceri și diaspora (indiferent de criterii politice). Astfel, guvernarea va demonstra că poate învăța să aplice în practică transparența și incluziunea, fără de care aderarea la UE este improbabilă.

Prin lansarea unui dialog politic de anvergură, în limitele unei platforme naționale pro-UE, guvernanții pot corecta și îmbunătăți reformele necesare pentru transformarea țării și avansarea în dialogul cu UE, prevenind astfel risipirea continuă a legitimității sale. În caz contrar, până la finele lui 2022, tandemul PAS-Sandu riscă să fie mai popular la Bruxelles decât în Republica Moldova. În condițiile în care rezultatele agresiunii rusești împotriva Ucrainei sunt necunoscute, autoritățile moldovenești sunt nevoite să fie cu ochii pe coeziunea națională, iar candidatura la UE este practic unica sursă de mobilizare națională disponibilă.

Analiză realizată pentru Fundația germană Hanns Seidel și Agenția de Știri IPN, apărută pe IPN.