Presa de pe întreg mapamondul titrează, în urma rezultatelor alegerilor de ieri din Olanda, că populismul, euroscepticismul, anti-imigraţionismul şi islamofobia reprezentate de Partidul Libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders au fost învinse şi că Uniunea Europeană a trecut primul dintre cele 3 teste electorale din acest an – Olanda, Franţa şi Germania.

Da, este drept că nu vom avea niciun Nexit, este just că Wilders nu va ajunge la guvernare şi că faţă de legislatura trecută va avea numai cinci mandate în plus, este total corect să ne bucurăm că olandezii, prezenţi la vot în proporţie de 82% (!), nu au girat un proiect politic distructiv. Dar…

Există un mare dar, care ne arată că trebuie să rămânem îngrijoraţi într-o măsură destul de mare.

În primul rând, trebuie să fim conştienţi că olandezii au fost extrem de nemulţumiţi faţă de guvernarea precedentă a lui Mark Rutte, susţinută politic de partidul său, VVD, şi de laburiştii din PvdA. Faţă de 79 de mandate câte avusese în 2012 coaliţia de guvernare (41 – VVD, 38 – PvdA), cele două partide nu mai totalizează acum decât 42 (33 – VVD, 9 – PvdA).

Scorul ar fi fost şi mai dezastruos dacă Rutte nu ar fi preluat o parte din discursul anti-imigraţionist al lui Wilders şi dacă guvernul nu ar fi demonstrat tărie în recentul scandal diplomatic cu Turcia. Există un pericol real ca treptat, partidele mainstream să se radicalizeze, la fel cum s-a întâmplat cu Partidul Conservator din Regatul Unit.

În al doilea rând, trebuie să înţelegem că marea nemulţumire a olandezilor nu s-a transformat în voturi pentru populişti pentru că sistemul politic din Olanda a reuşit să genereze partide relativ noi, în orice caz opţiuni electorale moderate, credibile şi frecventabile. În alte ţări europene, alegătorii nu au norocul de a avea o asemenea paletă de opţiuni şi sunt condamnaţi fie să gireze în continuare partide mainstream incapabile de o reformă reală (ceea ce conduce la acumularea de noi frustrări), fie să voteze partide populiste şi eurosceptice.

În al treilea rând, este evident că după marile cutremure politice de factură populistă, numite Brexit şi Donald Trump, atât partidele mainstream, cât şi o mare parte din alegătorii în general inactivi, s-au speriat şi au început să acţioneze către contracararea populismului. Pe termen scurt, o asemenea deşteptare va avea rezultate asemănătoare celui din Olanda – îngrădirea ascensiunii partidelor populiste şi demagogilor aventurieri în ale politicii. Pe termen lung însă, fără o reformă reală a sistemului politic şi a celui economic occidental, spectrul populismului va reveni ameninţător, de această dată fără şanse ca mobilizările conjuncturale să îi mai poată stea în cale.

Revenind la Olanda, dacă noul guvern condus de Rutte nu va da satisfacţie electoratului olandez, alegerile următoare s-ar putea să fie cu adevărat un fiasco pentru forţele moderate, pro-europene.

 

Sursa foto: Ottsworld

 

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu