Ideologia contează în continuare/ Stângiștii dezamăgiți pleacă de sub steagul lui Macron, LREM pierde majoritatea absolută în Parlament
Încă șapte deputați cu viziuni preponderent de stânga din partidul președintelui francez Emmanuel Macron, La République en Marche (LREM), au părăsit această formațiune politică, ce pierde astfel majoritatea absolută în camera inferioară a Parlamentului Francez. Ei acuză faptul că deși au crezut în discursul prezidențial privind abandonarea diviziunii tradiționale stânga-dreapta, în fapt politicile implementate de guvernul condus de Macron au fost în cea mai mare parte de centru dreapta.
Cei șapte deputați s-au alăturat altor zece colegi care au plecat anterior din LREM și formează acum împreună grupul „Ecologie, Democrație, Solidaritate”, care nu se va alinia „nici majorității, nici opoziției”, ci va vota independent, punctual, pe fiecare proiect de lege.
„Sunt un om de stânga. Pentru a rămâne așa, trebuie să plec din LREM,” a explicat deputatul Aurélien Taché, recent demisionar din partidul prezidențial, pentru ziarul francez Le Journal du Dimanche.
De la începutul actualei legislaturi, LREM a scăzut de la 314 la 288 membri Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez, cu unul mai puțin decât majoritatea absolută de 289 deputați. Președintele Macron se mai bazează însă pe încă 56 de deputați ai grupărilor politice aliate MoDem, formațiune de centru condusă de François Bayrou (46 deputați) și Agir, formațiune de centru-dreapta desprinsă din Partidul Republicanilor, condusă de Franck Riester (10 deputați).
În prezent, nu mai puțin de nouă grupuri parlamentare sunt reprezentate în Adunarea Națională, un îngrijorător record al fragmentării pe scena politica franceză. Un alt record este stabilit cu această ocazie de grupul politic nou format, care înregistrează o prezență feminină de 65%.
Surse: Le Parisien, Politico
fără comentarii
Fii primul care comentează