Lupta anticorupţie din România cunoaşte numeroase alte dimensiuni pe lângă cea mai bine mediatizată, reprezentată de Direcţia Naţională Anticorupţie. Una dintre acestea, extrem de importantă, […]
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă România este aceea a administraţiei publice, hiperbirocratizată şi adeseori lipsită de transparenţă. Până la mult aşteptata reformă […]
La începutul lunii septembrie 2016, Curtea de Conturi a Uniunii Europene, care mai este numită şi gardianul finanţelor europene, a emis un raport special privind […]
În decursul celor 25 de ani de independență, Moldova a trecut printr-o serie de șocuri caracteristice unei țări în tranziție. Evident, vorbim despre vulnerabilitatea instituțiilor […]
În ultimul timp, dezbaterea publică s-a concentrat mai mult decât oricând asupra sănătăţii şi educaţiei. Dincolo de scandalurile pasagere privind contractul x sau contractul y […]
Știam că trăim prost. Vedeam, simțeam că a fi bolnav însemna aproape invariabil a muri. Nu erau bani, medicamentele și tratamentul erau și sunt scumpe. […]
Tentaţia irezistibilă atunci când analizăm cazurile de corupţie din România este aceea de a considera că România este singurul loc de pe acest pământ în […]
Peste 11 milioane de documente din arhiva firmei Mossack Fonseca din Panama au fost oferite ziarului german Süddeutsche Zeitung de o sursă anonimă, relevând printre […]