Liderii statelor europene vor discuta miercuri un proiect al unei noi strategii europene de securitate, care are printre principalele obiective consolidarea cooperării europene în domeniul […]
Britanicii au decis. Mulți dintre ei regretă pentru decizia făcută, dar lucrurile nu pot fi corectate peste noapte. Abandonarea UE a fost susținută de peste […]
Parlamentul European a votat joi noi reguli prin care sunt simplificare procedurile de recunoaştere a documentelor de stare civilă în alt stat UE, printre acestea […]
O eventuală ieșire din Uniunea Europeană a Marii Britanii ar putea provoca instabilitate, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Atât Uniunea Europeană cât […]
Institutul oficial de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a publicat vineri un raport în care se arată că locuitorii Bucureştiului sunt cei mai nemulţumiţi în […]
Parlamentul german a votat pentru recunoaşterea Genocidului Armean din Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. Recunoaşterea survine în contextul în care se spune că […]
Sunt mulţi cei care cântă prohodul Uniunii Europene, plecând de la dificultăţile şi diferendele interne cu care se confruntă. Criza refugiaţilor dovedeşte însă că adevărata […]
Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a precizat joi pentru cotidianul german Die Welt că se aşteaptă ca sancţiunile financiare, energetice şi […]